Guvernul Germaniei va aloca 2 milioane de euro pentru dezvoltarea învățământului profesional tehnic din R. Moldova
Un nou Acord de implementare a unui proiect privind “Reforma Structurală în învățământul profesional tehnic (ÎPT) în Republica Moldova” a fost semnat joi, 28 iulie 2016, între Ministerul Educației, Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare și Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ).
Potrivit unui comunicat al Ministerului, proiectul se va desfășura în perioada 2016-2018 și va acorda asistență tehnică și financiară în valoare de două milioane de euro din partea Guvernului Germaniei pentru dezvoltarea învățământului profesional tehnic prin sistem dual. În acest sens, echipa de proiect și cele două ministere vor colabora intens cu sectorul privat.
Ministrul educației, Corina Fusu, a menționat la deschiderea evenimentului că acest proiect este salutabil în contextul mai larg de modernizare a învățământului profesional tehnic din Republica Moldova.
„Până în prezent am reușit mai multe lucruri la nivel de sistem, inclusiv reorganizarea instituțiilor de învățământ, ajustarea cadrului de politici, modernizarea curriculei, instruirea profesorilor. În continuare ne vom axa pe consolidarea acestor reușite și extinderea parteneriatelor cu agenții economici, deoarece doar împreună cu ei putem asigura un sistem de educație performant, care să răspundă așteptărilor pieței muncii. Semnarea Acordului de astăzi reprezintă un pas important în această direcție”, a spus ministrul educației.
Instruirea prin sistem dual permite viitorilor specialiști să învețe meseria chiar la întreprindere și să fie pregătiți în conformitate cu cerințele angajatorului. Astfel, 30% din programul de instruire conține ore teoretice predate la școala profesională, iar 70% instruire practică la întreprindere.
În prezent, învățământul dual este practicat în șase companii din domeniul industriei auto și textile și cinci școli profesionale din R.Moldova. Începând cu luna septembrie compania GasNaturalFenosa va oferi formare profesională prin sistem dual pentru instruirea electromontorilor. Acordul de parteneriat cu Ministerul Agriculturii și GIZ va extinde învățământul dual în domeniul agriculturii și industriei alimentare, pentru a pregăti specialiști calificați în acest domeniu.
GIZ implementează proiecte de dezvoltare din numele Ministerului Federal pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (BMZ) și alte ministere ale Republicii Federale Germania, și lucrează împreună cu partenerii săi cu scopul de a elabora soluții eficiente care oferă oamenilor perspective mai bune și contribuie la îmbunătățirea, în mod durabil, a condițiilor de viață a acestora.
Maria Roșca
Aduceti-o pe Maia la Ministerul invatamantului acuma sa vada cum se lucreaza, si sa vada ca camere la BAC si scoli inchise nu se numesc reforme!
Aceste sponsorizari sunt efectuate datorita avizului pozitiv al FMI