Grupul mixt de lucru privind combaterea transportului ilegal de pasageri și mărfuri peste hotare, în prima ședință
Astăzi, 7 octombrie 2016, a avut loc prima ședință a grupului mixt de lucru privind combaterea transportului ilegal de pasageri și mărfuri, peste hotarele Republicii Moldova. La ședință au fost prezenți reprezentanți ai Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Agenției Naționale Transport Auto, Inspectoratului Național de Patrulare, dar și a Serviciului Fiscal Principal de Stat.
În cadrul întrevederii a fost discutată situația în care s-au pomenit șoferii cu autoturisme de până la nouă locuri ce transportă pasageri și colete peste hotarele Republicii Moldova, care la începutul acestei săptămâni au proteestat. Astfel, marea majoritate a acestor conducători auto prestează servicii fără a avea certificate de conformitate, lucru care pune în pericol viața călătorilor. De asemenea, aceștia prestează servicii fără a achita taxe în bugetul de stat. Pentru a elimina aceste lacune, membrii grupului de lucru au venit cu anumite propuneri.
Șoferii care transportă pasageri pe o distanță mai mică de 300 de kilometri și prestează servicii în regim de taxi, să dispună în mod obligatoriu de taximetre, pentru a putea astfel să fie verificați dacă într-adevăr parcurge distanța prevăzută de lege și nu comite abateri. O altă propunere este cea de a modifica Codul Transporturilor Rutieri, iar această categorie de autovehicule să fie incluse într-o categorie specială și să achite o taxă unică în bugetul de stat. Unii experți au propus ca transportul de pasageri și mărfuri să fie liberalizat, iar acești șoferi să facă parte din celelalte tipuri de transportatori de mărfuri și pasageri.
Toate aceste opțiuni urmează să fie analizate și discutate mai aprofundat la una din ședințele următoare.
Mihaela Rotari