Gratuit! Copiii bolnavi de diabet zaharat vor beneficia de îngrijiri medicale specializate
Pentru prima dată, Ministerul Sănătății trimite organizat pentru odihnă şi tratament gratuit un grup de copii, care suferă de diabet zaharat tip I. Aceşti copii începând de vineri, 22 iunie, vor beneficia de îngrijiri medicale specializate la Centrul de reabilitare pentru copii ”Sergheevca”. Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan şi preşedintele Asociației Pacienților cu Diabet, Boris Golovin, membru al Comisiei parlamentare Protecție Socială, Sănătate şi Familie, au fost astăzi în vizită la sanatoriu pentru a se asigura că aceşti copiii vor avea parte de asistența medicală corespunzătoare.
Pe parcursul perioadei de reabilitare, care va dura 18 zile, starea de sănătate a copiiilor va fi supravegheată de către un medic endocrinolog pediatru şi doi medici pediatri de la Institutul Mamei și Copilului.
Totodată, în contextul implementării Planului național pentru promovarea sănătății 2016 – 2020, copiii, dar şi părinții care îşi însoțesc, vor fi instruiți conform programului ”Școala pacienților cu diabet”. Aceștia vor fi informați despre controlul diabetului şi motivați în a face alegeri alimentare corecte.
Ministrul Sănătății, Ruxanda Glavan a declarat că anume prin asemenea proiecte vom contribui la responsabilizarea bolnavilor față de propriile probleme de sănătate.
„Pentru noi este foarte important ca aceşti copii să învețe cum să trăiască cu maladia de care suferă. Obiectivul pe care îl urmărim este să dezvoltăm o rețea de şcoli naționale, inclusiv de diabet, care să promoveze sănătatea chiar în instituția medicală unde se tratează bolnavul”, a menționat ministrul.
Din cadrul acestui grup fac parte copii cu vîrsta cuprinsă între 2 – 15 ani, care se află la evidență medicală cu diabet zaharat tip I compensat, adică starea lor de sănătate le permite deplasarea. Ei au fost selectați din toată țara după criterii medicale, în dependență de vîrstă şi gravitatea evoluției bolii.
Amintim că toți bolnavii de diabet zaharat beneficiază de insulină gratuită, în cadrul Programului naţional de profilaxie şi combatere a acestei maladii.
Totodată, Ministerul Sănătății a propus Guvernului spre aprobare un proiect de hotărîre, care prevede asigurarea copiilor cu diabet zaharat cu teste gratuite pentru controlul glicemiei.
Diabetul zaharat este una dintre cele mai răspândite boli netransmisibile cronice şi cea mai frecventă boală endocrină a secolului XXI. Maladia este periculoasă prin complicațiile grave pe care le provoacă: orbire, insuficienţă renală, atac vascular cerebral, infarct de miocard acut, neuropatie diabetică şi picior diabetic.
În Republica Moldova, morbiditatea prin diabet zaharat a crescut cu 1,5 ori în ultimii 10 ani, în 2014 fiind înregistraţi peste 83 500 de bolnavi, dintre care aproape 400 de copii.