Fostul deputat Chiril Lucinschi riscă până la 10 ani de închisoare

Fostul deputat Chiril Lucinschi riscă până la 10 ani de închisoare

Procuratura Anticorupţie a finalizat urmărirea penală şi a trimis în judecată cauza penală de învinuire a fostului deputat în Parlamentul Republicii Moldova – Chiril Lucinschi, reţinut acum două luni în dosarul fraudelor de la BEM, Banca Socială şi Unibank.

Potrivit unui comunicat de presă al Procuraturii, fostul deputat, fiind gestionarul şi beneficiarul efectiv al companiilor Toast Delux SRL şi IPA International Project Agency, având scopul dobândirii mijloacelor băneşti, sustrase prin fraudă din sistemul bancar al RM, împreună cu persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în următoarele circumstanţe:

„În intervalul anilor 2012 – 2014, mai multe companii off-shore, în temeiul unor contracte fictive de prestare a serviciilor de consultanţă, au transferat companiei nerezidente IPA International Project Agency, cu conturi deschise în Liechtenstein 440 000 de dolari. Analizând traseul banilor, s-a constatat că aceştia provin din creditele neperformante, sustrase în acea perioadă de la BEM, Unibank şi Banca Socială prin intermediul unor companii off-shor.

De asemenea, s-a mai stabilit că, în 2013, compania Toast Delux SRL, beneficiar al căreia este fostul deputat, ar fi dobândit de la Unibank un alt credit, fără gaj, în valoare de 5 000 000 de lei. Ulterior, mijloacele financiare au fost convertite şi transferate prin intermediul unui grup de companii către o companie nerezidentă. În final, 401 650 de dolari ajung pe conturile Rouseau Alliance LP care, la rândul ei, transferă aceşti bani către Banca de Economii, având ca scop cesionarea creditelor neperformante.

Informaţiile acumulate indică asupra bănuielii rezonabile că numitul, împreună că trei persoane interpuse, ar fi comis spălare de bani în proporţii deosebit de mari, infracţiune ce prevede, pentru persoanele declarate vinovate de instanţă, până la 10 ani de închisoare”.

Totodată, fostul deputat este cercetat şi pentru încălcarea regimului juridic de declarare a averii, pe motiv că în declaraţia sa de avere a tăinuit calitatea sa de proprietar al societăţilor comerciale Toast Delux SRL şi IPA International Project Agency, despre care se presupune că ar fi fost implicate în frauda bancară, precum şi pentru nedeclararea sumelor de bani parvenite pe conturile acestora, care au fost folosiţi în scopuri personale pentru achitarea studiilor copiilor săi în străinătate.

Mihaela Rotari

Share