Fondul Internațional pentru Dezvoltare Agricolă continuă finanțarea agriculturii moldovenești
Premierul Pavel Filip a avut, astăzi, o întrevedere cu delegația Fondului Intrnațional pentru Dezvoltare Agricolă (IFAD), condusă de Dina Saleh, manager de țară pentru Republica Moldova.
Șeful Executivului a apreciat deschiderea și interesul IFAD față de țara noastră, exprimând gratitudine pentru asistența financiară valoroasă acordată. „Agricultura este o ramură importantă, care trebuie să asigure securitatea alimentară a statului. Apreciem contribuția Fondului Internațional pentru Dezvoltare Agricolă, în special în dezvoltarea noilor tehnologii în agricultură și în susținerea tinerilor antreprenori”, a spus Pavel Filip.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre un nou proiect comun, care urmează să fie implementat în două etape în perioada 2017- 2020, numit Proiectul de Reziliență Rurală (PRR). La prima etapă, valoarea asistenței va fi de 24 milioane de dolari și va fi direcționată spre îmbunătățirea capacității de adaptare a micilor întreprinderi agricole la schimbările climatice, cu accent pe dezvoltarea afacerilor prin modernizarea lor şi extinderea accesului la finanțare și la piețe de desfacere.
Reprezentanții IFAD au menţionat că Republica Moldova este un partener care foloseşte eficient asistenţa acordată de Fond, dar şi contribuie cu resurse proprii la realizarea proiectelor comune. Totodată, oficialii au abordat un șir de probleme de funcţionalitate cu care se confruntă în implementarea proiectelor în țara noastră, iar Premierul a dat asigurări că Guvernul va întreprinde acțiunile necesare pentru a găsi soluţii la problemele enunţate.
Începând cu anul 2000, când a fost deschisă reprerezentanța IFAD în țara noastră, Republica Moldova a beneficiat de finanțare în valoare de peste 100 de milioane de dolari pentru diverse proiecte în agricultură.
Maria Roșca