Pavel Filip cere simplificarea procedurii de eliberare a vinietei
În debutul şedinţei de ieri a Cabinetului de miniştri, Prim-ministrul Pavel Filip a adus în discuție subiectul privind eliberarea vinietelor la trecerea frontierei de stat. Premierul a menționat că în condițiile actuale procedura respectivă blochează accesul în vamă și formează ambuteiaje la frontieră.
Astfel, potrivit unui comunicat de presă, șeful Executivului a solicitat Serviciului Vamal, Centrului de Guvernare Electronică, Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor, Ministerului Tehnologiei Informaţiilor şi Comunicaţiilor și Ministerului Afacerilor Interne să vină cu propuneri pentru simplificarea procedurii respective și optimizarea timpului de trecere a frontierei.
„Rog instituțiile responsabile, în termen de o săptămână, să vină cu soluții. Plata pentru vinietă poate să fie făcută la orice stație de alimentare ori reprezentantul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii Drumurilor să fie prezent după postul vamal şi să aibă grijă de încasarea acestor plăți sau, așa cum se face în toată lumea, să fie posibilă achitarea online a vinietelor”, a conchis Premierul.
Maria Roșca
Ideea de a putea cumpara vinieta online este foarte buna! Sper sa fie implimentata cat mai curind.
Reduceri de 70% la devamare, simplificarea procedurilor de procurare a vinietei, am impresia ca Premierul se gindeste numai la soferi!
Totodata asta reduce mult birocratia si randurile la posturile vamale. Deja vom vedea ce solutii vor gasi.
Buna ideea, cred ca s-ar putea si o inregistrare on-line. Cand stii ca vii in tara si ai nevoie de vinieta, ai putea din timp, sa te inregistrezi on-line pentru a o procura. Cred ca aceasta procedura si mai mult ar usura procesul.