Experți ai poliției estoniene, în vizită de lucru la MAI
În perioada 25 – 28 mai 2015, experţi din cadrul Poliţiei din Estonia se află intr-o vizită de lucru în cadrul proiectului comun ”Crearea unui sistem de instruire privind conducerea în situaţii de urgenţă şi dezvoltarea sistemului de supraveghere a traficului în Republica Moldova”.
Pe parcursul vizitei reprezentanţii Inspectoratului național de patrulare şi ai Serviciului tehnologii informaționale al MAI împreună cu experții Poliţiei Estoniei au studiat Conceptul de Dezvoltare a Sistemului de Control al Regimului de Viteză în Republica Moldova, fiind prezentate ultimele progrese ale STI, iar estonienii au venit cu recomandări şi sugestii de îmbunătăţire. În cadrul acestei vizite discuțiile se axează pe partea a doua a proiectului sistemului de supraveghere a traficului în Republica Moldova.
Această experiență reprezintă o oportunitate de preluare a celor mai bune practici conforme standardelor europene, precum și consolidarea capacităților privind combaterea excesului de viteză şi încălcărilor grave, dar și beneficierea de expertiză la standarde europene.
Totodată, experţii estonieni au vizitat Centrul Unic de Monitorizare şi au participat la operaţiuni de măsurare a vitezei cu camere mobile şi fixe.
Menționăm că Proiectul moldo-estonian este susținut și cofinanțat de către Ministerul Afacerilor Externe al Republicii Estonia din Fondul pentru Cooperare, Dezvoltare şi Ajutor Umanitar.
Mihaela Rotari