Eficientizarea gestionării resurselor de apă – prioritate a Ministerului Mediului
La data de 11 aprilie, în Chișinău, s-a desfășurat ședința de nivel înalt a Comitetului Coordonator al Dialogului național privind politica în domeniul gestionării integrate a resurselor de apă, potrivit unui comunicat de presă.
Peste 55 de participanți, reprezentȃnd diverse autorități și instituții interesate, au participat la ședința pentru a discuta provocările cu care se confruntă Republica Moldova în armonizarea politicii în domeniul apei cu directivele relevante ale Uniunii Europene, în conformitate cu prevederile Acordului de Asociere semnat în anul 2014, intrat în vigoare în iulie 2016.
Dialogul național privind politica în domeniul gestionării integrate a resurselor de apă în Republica Moldova se focusează pe 4 aspecte majore: stabilirea cadrului legal pentru gestionarea apei, în conformitate cu principiile Directivei Cadru privind Apa; dimensiunile financiare și economice privind gestionarea apei; implementarea țintelor stabilite în cadrul Protocolului CEE ONU – OMS/Europa privind Apa și Sănătatea; și activități ce țin de cooperarea transfrontalieră în domeniul apei.
Ședința a fost moderată de către viceministrul mediului, Igor Talmazan, vicepreședintele Comitetului Coordonator, care a accentuat continuitatea procesului în cei 11 ani de implementare a Dialogului național privind politica în domeniul apei în Republica Moldova și rolul vital al acestuia în asigurarea unei coordonări adecvate între actorii naționali și proiectele internaționale pentru îndeplinirea angajamentelor țării în cadrul Acordului de Asociere semnat cu UE.
Mihaela Rotari