Ex-ministrul Justiției Oleg Efrim și-a depus mandatul pentru o nouă funcție

Ex-ministrul Justiției Oleg Efrim și-a depus mandatul pentru o nouă funcție

Ministerul Justiției a încheiat procesul de colectare a dosarelor pentru funcția de membru al Consiliului de Integritate, din partea Guvernului. Doi candidați au depus actele, ce urmează a fi transmise Executivului și va fi luată o decizie în acest sens.

Cele două persoane care au manifestat interes pentru funcția vacantă sunt: Oleg Efrim, ex-ministrul Justiției, în prezent avocat și cadru didactic; Ivan Ungurean, avocat, a activat în funcția de șef al secției de expertiză juridică a Cancelariei de Stat, iar în perioada 2008 – 2013 în Direcția generală legislație a Ministerului Justiției.

Amintim că, Ministerul Justiției a demarat procesul de colectare pe 2 iunie curent. Funcția de membru a devenit vacantă după ce Victoria Iftodi, desemnată de Executiv pe 28 decembrie 2016, a demisionat deoarece a devenit judecătoare a Curții Constituționale.

Mandatul de membru este de 5 ani, fără posibilitatea numirii pentru un alt mandat consecutiv, și încetează odată cu expirarea acestuia sau prin revocarea persoanei de către entitatea care a desemnat-o, sau prin demisie, sau prin pensionare, sau în caz de deces al persoanei.

 

Mihaela Rotari

Share