Dosarul „cetățenia română”, discutat la nivel înalt la București. Deputat: Nu sunt de acord cu soluția Ministrului Justiției

Dosarul „cetățenia română”, discutat la nivel înalt la București. Deputat: Nu sunt de acord cu soluția Ministrului Justiției

Miercuri, 19 aprilie 2017, președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării, deputat Constantin Codreanu a avut o întrevedere cu Ministrul Justiției, Tudorel Toader, în cadrul căreia, subiectul principal de discuție a fost problema cetățenilor români care nu-și pot preschimba actele de identitate din cauza unor probleme birocratice.

Potrivit unui comunicat de presă, una dinte prioritățile asumate la începutul mandatului de președinte al Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării și deputat în Parlamentul României, o reprezintă crearea unui cadru legislativ clar și eficient în materie de acordare a cetățeniei, parlamentarul Constantin Codreanu susținând că “acordarea cetățeniei române trebuie să devină un proces care să nu lase loc de interpretări”.

În prezentarea punctului de vedere, Tudorel Toader și-a exprimat înțelegerea asupra propunerii parlamentarului de a merge spre o ordonanță, având în vedere că în acest fel parcursul este mai rapid, dar a susținut că metoda de rezolvare a practicilor inconsecvente aferente Dosarului „cetățenia română” este reprezentată de soluționarea în instanță prin solicitarea de către magistrat a unei hotărâri prealabile din partea Înaltei Curți de Casație și Justiție în vederea unei interpretări a textului legislativ. Acesta a accentuat faptul că abordarea parlamentarului, respectiv o propunere de modificare a legii, este atipică și curajoasă.

„Nu sunt de acord cu soluția pe care Ministrul Justiției a exprimat-o în cadrul întrevederii avute, anume de clarificare în instanță a unui text legislativ defectuos. Nu doresc să perpetuez ideea că modul corect de dobândire sau redobândire a cetățeniei este prin chemarea în judecată a statului român. Din contră, trebuie să amplificăm sentimentul de apartenență al românilor de pretutindeni la țara mamă. Voi rămâne la varianta unui proiect de lege care să permită acoperirea tuturor situațiilor anterioare și rezolvarea urgentă a cazurilor actuale, estimate la câteva zeci de mii”, a fost mesajul transmis de către deputat Constantin Codreanu.

În finalul discuției, ministru Tudorel Toader a promis că imediat după încheierea întrevederii cu președintele Comisiei pentru comunitățile de români din afara granițelor țării va transmite punctul de vedere ce conține o propunere de modificare și completare a legii nr. 21/ 1991 a cetățeniei romane, primit de către Minister din partea ANC la începutul lunii februarie.

Doina Secrieru

Share