Dorin Recean: MAI al RM  este un partener fidel al Georgiei în vederea apropierii de UE

Dorin Recean: MAI al RM este un partener fidel al Georgiei în vederea apropierii de UE

Un Acord dintre Guvernul RM şi Guvernul Georgiei privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală a fost semnat ieri, 6 octombrie curent, în cadrul unei întrevederi dintre ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, cu omologul său din Georgia, Aleksandre Tchikaidze.

Vizita dată se înscrie în contextul avansării dialogului de către Republica Moldova în domeniul integrării europene, inclusiv prin prisma liberalizării regimului de vize cu UE începând cu 28 aprilie curent.

În cadrul reuniunii, Dorin Recean a adus felicitări pentru rezultatele remarcabile obţinute în parcursul european de ambele state, subliniind importanţa consolidării şi pe viitor al parteneriatului moldo-georgian în domeniul afacerilor interne.

Omologul georgian a ţinut să felicite şi el partea moldovenească pentru progresele obţinute prin liberalizarea regimului de vize, menţionând totodată că Republica Moldova reprezintă un partener strategic în contextul vectorului european, iar vizita dată se încadrează ca un bun prilej în aprofundarea relaţiilor de amiciţie între cele două state.

Totodată, Aleksandre Tchilaidze a menţionat că mizează pe suportul MAI al RM prin împărtăşirea experienţei în domeniul integrării europene, în special suportul în vederea implementării Planului de acţiuni privind liberalizarea regimului de vize, dat fiind faptul că în acest parcurs european Georgia și Republica Moldova este susținută de UE, beneficiile și succesele deja fiind marcate la nivel național ale ambelor state.

Un accent profund este pus pe securitatea regională, RM, Georgia și Ucraina fiind statele care au scopuri și abordări comune în domeniul integrării europene și a promovării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Cooperarea bilaterală dintre MAI al RM și MAI al Georgiei și-a consolidat relațiile și în urma rezultatelor și progreselor obținute în cadrul operațiunilor comune desfășurate la nivelul prevenirii și combaterii traficului de ființe umane, a drogurilor și a altor crime.

mai(2)

Recean a asigurat sprijinul în contextul parcursului pro-european, MAI al RM fiind un partener fidel al Georgiei în vederea apropierii de UE, fapt consfinţit prin semnarea unei Declaraţii comune a ministrului Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi ministrul Afacerilor Interne al Georgiei privind cooperarea în domeniul integrării europene.

Mihaela Rotari

Share