Doi polițiști, obligați să achite în beneficiul statului aproximativ 50 000 lei. Află pentru ce!
Polițiștii Alexandru Mocanu și Gheorghe Vutcariov sunt obligați să achite în beneficiul statului aproximativ 50 000 lei, pentru acțiunile de tortură și violarea dreptului la libertate și siguranță, comise în aprilie 2009 asupra cetățeanului Vitalie Crețu. Hotărârea a fost luată de Judecătoria Ciocana a capitalei, admițând acțiunea privind încasarea în ordine de regres a sumei achitate anterior reclamantului de Guvern.
Cauza civilă, intentată la cererea de chemare în judecată a Procuraturii Generale, a fost examinată în ședință judiciară publică de magistratul Igor Mânăscurtă pe 10 octombrie 2016. Decizia poate fi contestată la Curtea de Apel Chișinău în termen de 30 de zile.
Reamintim că, Ministerul Justiției a intervenit cu o sesizare, acum un an, către Procuratura Generală pentru verifica dacă acțiunile celor doi polițiști reprezintă elemente constituente ale infracțiunii, ca rezultat al reținerii, maltratării și arestul lui Vitalie Crețu, la 9-10 aprilie 2009 și repararea prejudiciului cauzat statului, potrivit deciziei Curții Supreme de Justiție.
Pentru privarea ilegală de libertate pe parcursul a 5 zile, și deținerea în niște condiții inumane și degradante din izolatorul de detenție preventivă, reclamantul a încasat de la bugetul de stat al Moldovei câte 25 mii lei pentru violarea art.3 și a art.5 (paragraful 1) din Convenția pentru apărarea Drepturilor Omului și a Libertăților Fundamentale (CEDO).
Această practică va permite preîntâmpinarea eventualelor condamnări ale Republicii Moldova la Curtea Europeană de la Strasbourg.
Mihaela Rotari