Discuții la ASD privind actualizarea metodologiei dimensionării structurilor rutiere

Discuții la ASD privind actualizarea metodologiei dimensionării structurilor rutiere

Conducerea Administrației de Stat a Drumurilor (ASD) a desfășurat o ședință consultativă cu reprezentanții companiilor de proiectare referitor la actualizarea metodologiei dimensionării structurilor rutiere și a normelor în vigoare aprobate de Republica Moldova în acest sens, informează OFICIAL.

Structura rutieră este compusă din stratul de fundație, straturile de bază și stratul de uzură. Aproximativ 80% din costul total al construcției drumului sunt pentru structura rutieră. Din acest motiv, este foarte important să fie efectuat un calcul corect al dimensionării, argumentat din punct de vedere economic și rentabil, pentru ca drumul să fie rezistent și să dețină capacitate portantă pentru o perioadă îndelungată.

Companiile de proiectare au identificat dificultăți la aplicarea metodologiei dimensionării în uz și drept urmare, a apărut necesitatea de a elabora o metodologie nouă.

În cadrul ședinței, conducerea ASD, în comun cu specialiștii din domeniul proiectării, au analizat metodologiile aplicate în țări ca Ucraina, România, Federația Rusă și Republica Belarus.

Urmează să fie studiate metodologiile utilizate de Ungaria, Polonia și Germania, pentru a determina care dintre acestea vor fi implementate la actualizarea metodologiei Republicii Moldova.

Doina Secrieru

Share