Directorul Serviciului Vamal a anunțat inițierea unor proceduri de monitorizare a activității posturilor vamale
Directorul General al Serviciului Vamal, Vitalie Vrabie a anunțat la Otaci inițierea unor proceduri de monitorizare a activității posturilor vamale, care vor fi efectuate de către o echipă de evaluatori din cadrul Aparatului Central, potrivit unui comunicat.
”Scopul de bază al acestor măsuri este de a monitoriza activitatea tuturor inspectorilor vamali, prin identificarea carențelor și elaborarea recomandărilor de rigoare”, a declarat la această temă Vitalie Vrabie. În context, el a menționat că astfel de proceduri vor fi aplicate la toate posturile vamale care atestă un flux sporit de mărfuri și călători.
O următoare intervenție în cadrul posturilor vamale o va constitui substituirea temporară a actualilor angajați cu colaboratori detașați din alte subdiviziuni în vederea stabilirii unor eventuale diferențe a indicatorilor de progres.
Tot ieri, Vitalie Vrabie s-a întâlnit cu angajații Birourilor Vamale Briceni și Bălți, care au primit sarcina de a implementa reformele demarate, prin asigurarea încasării integrale și transparente a drepturilor de import și crearea premiselor favorabile unui climat investițional competitiv.
În cadrul întrevederilor, angajații subdiviziunilor au invocat un nivel scăzut al salarizării în comparație cu responsabilitățile și riscurile aferente funcțiilor deținute. În context, șeful Vămii a reiterat necesitatea majorării salariilor pentru angajații sistemului vamal în vederea creșterii motivației în rândul acestora și excluderii eventualelor incidente de integritate.
Mihaela Rotari