DIP precizează: Telefonul în Penitenciarul 13 nu a funcționat 4 zile
Departamentul Instituţiilor Penitenciare vine cu unele precizări, în legătură cu declarațiile făcute pe pagina de facebook a lui Vladimir Filat și referitor la situația apărută în Penitenciarul nr.13-Chișinău:
„Din cauza unor defecțiuni tehnice apărute vineri, mai multe telefoane publice ale instituției de detenție nu au funcționat timp de 4 zile, nu două săptămîni, așa cum eronat a fost interpretată informația. Avînd în vedere instalațiile învechite de care dispune Penitenciarul nr.13-Chișinău, în urma unui șir de lucrări de reparație efectuate pe parcurs, problemele au fost soluționate. Nu este prima dată cînd ne confruntăm cu astfel de probleme tehnice, nu se poate vorbi în nici un fel de o situație specială sau neobișnuită.
De asemenea, considerăm tendențioasă informația referitor la faptul ca deținuții nu pot lua legătura cu avocații, aceștia au posibilitatea să se întîlnească de cîte ori doresc cu apărătorii lor, iar inculpatul Vladimir Filat se folosește zilnic de acest drept.
Departamentul Instituţiilor Penitenciare este preocupat să respecte drepturile tuturor deţinuţilor în conformitate cu prevederile legale, încercînd să găsească cele mai optime si rapide soluţii la problemele care apar, în pofida infrastructurii învechite a Penitenciarului nr.13 din capitală”.
Mihaela Rotari