Departamentul Trupelor de Carabinieri și-au anunțat pioritățile

Departamentul Trupelor de Carabinieri și-au anunțat pioritățile

Ieri, 28 iulie,  în incinta Departamentului Trupelor de Carabinieri a avut loc şedinţa semestrială de bilanţ. Ședința a fost prezidată de către viceministrul Afacerilor Interne, Oleg Babin,  viceministrul afacerilor interne, comandantul Trupelor de Carabinieri, colonel Veaceslav Ceban și reprezentantul Procuraturii Generale, colonel de justiție Ion Dediu.

În debutul şedinţei, a fost prezentată  retrospectiva celor mai relevante realizări în  perioada de referinţă, punctându-se evoluțiile în realizarea planului strategic de activitate a  instituției.

În prima jumătate a anului 2015, pentru prevenirea şi combaterea faptelor antisociale şi creşterea gradului de siguranţă a cetăţenilor s-au executat 9349 misiuni de menţinere a ordinii publice, cu 19208 implicări-efectiv.

Pentru asigurarea unui climat de normalitate cu ocazia desfăşurării unor activităţi cu public numeros au fost executate 94  misiuni de asigurare a ordinii publice.

De asemenea, militarii Trupelor de Carabinieri au fost antrenați în serviciul de pază şi protecţie a misiunilor diplomatice și obiectivelor de importanţă majoră. Astfel, pe parcursul semestrului I al anului curent, pentru îndeplinirea cu succes a misiunilor date s-au înregistrat 46686 de implicări ale efectivului Trupelor de Carabinieri.

În cadrul ședinței de bilanț, au fost enunțate obiectivele și prioritățile Trupelor de Carabinieri pentru a doua jumătate a anului 2015, care constau în adaptarea instituţională la standardele europene, profesionalizarea militarilor, adoptarea cadrului legal și eficientizarea activităţilor şi misiunilor destinate creşterii gradului de siguranţă al cetăţenilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

Mihaela Rotari

Share