Declarație: “Rusia va anula embargoul la vinurile, fructele și produsele agricole moldovenești”

Declarație: “Rusia va anula embargoul la vinurile, fructele și produsele agricole moldovenești”

Președintele Partidului Liberal Democrat din Moldova (PLDM), Vlad Filat, a declarat, ieri, în cadrul unei întâlniri cu studenții de la Academia de Studii Economice din Moldova, că Rusia va anula embargoul la vinurile, fructele și produsele agricole moldovenești.

„Alegerile din 30 noiembrie sunt geopolitice și cele mai importante de la proclamarea independenței. După aceste alegeri, urmează să asigurăm ireversibilitatea parcursului nostru european. Alte alternative de dezvoltare nu avem. Avem în față o perspectivă clară, dar și prieteni care ne vor în UE. Să nu credeți că partenerii noștri din UE nu au nevoie de o istorie de succes în ceea ce privește R. Moldova. Spun asta în cunoștință de cauză, deoarece am avut și am întâlniri cu factori de decizie din țările UE. La fel ca și ucrainenii, noi trebuie să spunem trei de „DA” la 30 noiembrie: „da” pentru suveranitate, „da” pentru o Moldovă integră și un „DA” hotărât pentru un viitor european”, le-a transmis Filat studenților de la ASEM.

Totodată, el le-a spus celor peste 500 de studenți de la ASEM că, partidul pe care îl conduce va rămâne consecvent în privința vectorului european, în pofida presiunilor și provocărilor din exterior, iar în 2020 R. Moldova va fi pregătită pentru a adera la Uniunea Europeană.

Liberal-democratul a menționat că e greșită afirmația precum că, odată cu apropierea de UE, țara noastră e contra partenerilor din Est, inclusiv Federația Rusă. „Eu vă spun cu certitudine că, după alegerile parlamentare din 30 noiembrie, relațiile cu Federația Rusă vor reveni la normalitate. Vor dispărea toate embargourile, iar cetățenii noștri vor putea să muncească în continuare în Rusia. Totodată, pot să vă spun că acești trepăduși, care tot aleargă pe la Moscova și se roagă ca țara noastră să fie supusă acestor embargouri, iar cetățenii moldoveni să fie trimiși acasă, vor dispărea de pe arena politică. Acești așa-ziși politicieni urmăresc doar scopuri personale și nu le pasă de producătorii autohtoni sau de cetățenii care muncesc în Rusia”, a menționat Vlad Filat.

Liderul PLDM este revoltat de faptul că unii șefi de partide, „sau mai bine zis partiduțe, unii fiind chiar comici”, îndeamnă cetățenii R. Moldova să meargă acolo unde nu există nicio perspectivă. „Nu cred că cineva din R. Moldova își mai dorește să meargă acolo unde nu e perspectivă de dezvoltare, unde e haos și decide știm noi cine. Moldovenii merită o viață mai bună, locuri de muncă bine plătite, burse bune pentru studenți, școli noi, grădinițe, centre de sănătate. În acești cinci ani noi am demonstrat că putem să avem realizări mari.

În fiecare localitate există apeduct și infrastructura de care v-am vorbit mai sus se dezvoltă. Numai cei care nu vor să vadă și nu vor să audă nu recunosc că țara e un adevărat șantier de lucru. Noi suntem un popor de succes, dar avem nevoie de organizare și de încredere. Dacă vom avea încredere, atunci cu siguranță ne va reuși. Bazele au fost puse, dar mai avem de muncit în continuare. PLDM a demonstrat că poate să-și propună scopuri în beneficiul R. Moldova, dar mai ales poate să-și îndeplinească obiectivele propuse”, a precizat Filat.

La rândul său, rectorul ASEM, Grigore Belostecinic, candidat pe lista electorală a liberal-democraților, a menționat că-l apreciază pe Vlad Filat pentru consecvența sa. „PLDM este unicul partid care chiar de la fondare și-a pus drept scop apropierea de UE, iar acum R. Moldova are semnat Acordul de Asociere și de Liber Schimb, iar cetățenii pot călători fără vize în țările UE. Îl apreciez pe președintele Filat pentru că în 2007 a fost singurul politician care a avut curajul să promită o guvernare fără comuniști. Alții se temeau să facă asta și ulterior au devenit promotori ai integrării europene. Sunt sigur că și obiectivele propuse acum, care deja sunt în implementare, vor fi îndeplinite, iar în 2020 R. Moldova va putea face pasul spre aderarea la UE”, a conchis Belostecinic.

Mihaela Rotari

Share