Declarație: RM nu renunță la visul de a deveni membru al UE

Declarație: RM nu renunță la visul de a deveni membru al UE

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu a avut la 20 martie, o întrevedere cu Eric Rubin, Asistent adjunct al Secretarului de Stat al Statelor Unite ale Americii.

În cadrul întrevederii au fost abordate subiecte de interes de pe agenda relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și SUA. Andrian Candu și Eric Rubin s-au referit la dinamica pozitivă pe care o înregistrează cooperarea dintre cele două state, menționând importanța valorificării Dialogului Strategic moldo-american.

Președintele Parlamentului a mulțumit poporului american pentru susținerea politică și asistența generoasă acordată Republicii Moldova de către Statele Unite ale Americii. „Apreciem înalt sprijinul partenerilor noștri americani și ne dorim avansarea dialogului politic bilateral, inclusiv multiplicarea proiectelor comune cu impact direct asupra creșterii calității vieții cetățenilor”, a menționat Andrian Candu, precizând că autoritățile depun eforturi pentru a accesa următoarea finanțare din partea Corporației Provocările Mileniului.

Andrian Candu a dat asigurări că integrarea europeană, respectiv implementarea Acordului de Asociere și a celui de Liber Schimb, reprezintă în continuare prioritățile Republicii Moldova. „Republica Moldova își va continua parcursul european și nu renunța la visul de a deveni membru cu drepturi depline a marii familii europene”, a subliniat Andrian Candu.

Înaltul oficial american a reiterat sprijinul SUA pentru țara noastră în procesul de realizare a reformelor. Eric Rubin a menționat, de asemenea, că Statele Unite ale Americii susțin securitatea națională a Republicii Moldova.

Mihaela Rotari

 

Share