Declarație: În continuare, Moldova trebuie să se treacă la etapa de implementare a actelor normative
Ministrul Justiției, Vladimir Cebotari, a participat la reuniunea Dialogului Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, în domeniul drepturilor omului. Subiectele discutate au vizat politicile naționale la acest capitol, modificarea sistemului electoral, libertatea presei, lupta împotriva discriminării și egalitatea de gen, potrivit unui comunicat de presă.
Urmare a evoluțiilor de la ultimul dialog, discuțiile din prima zi de lucru au fost centrate pe o analiză a realizărilor obținute la moment de țara noastră, dar și despre angajamentul statului de a efectua progrese durabile în acest domeniu. Partea moldovenească a menționat că, în majoritatea domeniilor, legislația noastră este corelată cu mai multe tratate internaționale, inclusiv corespunde Convenției Europeană a Drepturilor Omului. În continuare, Moldova trebuie să se treacă de la etapa reglementărilor la cea de implementare în practică a prevederilor actelor normative.
Au fost comunicate acțiunile întreprinse referitor la cel de-al III-lea document de politici promovate în acest sens – Planul Național privind Drepturile Omului (PNADO) și domeniile de intervenție, cu mențiunea că este un proiect umbrelă pentru asigurarea implementării obiectivelor incluse în strategiile sectoriale. Totodată, a fost subliniat faptul că în 2016 au fost modificate și completate o serie de legi, inclusiv Constituția, pentru a asigura accesul mai ușor la justiție și a proteja drepturile cetățenilor. Delegația europeană a salutat prezența reprezentanților societății civile la eveniment.
Dialogul celor două părți va continua și mâine, fiind o platformă de interacțiune cu reprezentanții UE, CoE, ONU, OSCE în scopul monitorizării evoluțiilor înregistrate de autoritățile naționale, privind angajamentele asumate în domeniul asigurării respectării valorilor majore ale unui stat – drepturile omului. Următoarea reuniune ad hoc a partenerilor de dialog privind drepturile omului este programată pentru noiembrie 2017.
Doina Secrieru
Wai lume cum sa inteleg eu, Moldova face pasi masivi spre UE ?
Politici in directia apararii drepturilor omului, de exemplu legea anti-discriminare, cea a egalitatii de gen, de ce nu?
Faza de punere in aplicare nu depinde numai de conducere, dar si de simplii cetateni.Noi vrem multe de la stat, dar pentru asta trebuie sa si dam ceva la rindul nostru.
Cred ca daca va fi un dialog permanent dintre guvernare si europeni atunci va fi posibil de implementat toate reformele necesare. Important doar mai departe sa nu fie puse piedici de catre Maia si Nastase.