Declarație: Dodon a făcut tot posibilul ca să demonstreze că nu mai are viziuni pro-ruse
„Igor Dodon a făcut tot posibilul ca să demonstreze că nu mai are viziuni pro-ruse. El spune lucruri cu totul contrare celor pe care le spunea acum patru ani în urmă. Asta și este maniera lui de a plăcea și de a se pune bine, să zicem așa, cu Occidentul, cu reprezentanții din Occident, dar eu nu știu cât de credibil este Igor Dodon după toate zigzagurile pe care le-a făcut el și în acești ani de când deține mandatul și înainte de a deveni președinte” – susține politologul Victor Josu, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.
În același timp, Josu declară că Moscova a ajuns să fie pusă în situația să nu aibă din cine alege. „Moscova astăzi, ca să vorbim așa, la figurat, dacă vorbim că fiecare din jucători – fie din Est, fie din Vest – dispune de niște active în Republica Moldova, Moscova a rămas cu un singur activ, Partidul Socialiștilor și liderul acestuia, Igor Dodon. Dacă pierde Dodon, Moscova rămâne cu nimic în Republica Moldova, deși dacă câștigă Dodon, nu știu ce va avea de câștigat Federația Rusă, fiindcă Dodon promovează o politică, în primul și în primul rând, în interes personal. Pentru asta își schimbă de fiecare dată direcțiile, pentru asta zice că a devenit cumpătat, a devenit echidistant în ultima campanie electorală, de fapt, în ultimele câteva luni”.
Mihaela Rotari