Decizie CC: Viitorul preşedinte al RM va fi ales direct de popor

Președintele Republicii Moldova va fi ales direct de către popor. O decizie în acest sens a fost luată astăzi de către Curtea Constituțională. La originea cauzei se află sesizarea depusă la Curtea Constituţională la 12 noiembrie 2015 de către 18 deputaţi ai fracţiunii parlamentare a Partidului Liberal Democrat din Moldova.

În context, Curtea a declarat neconstituţionale prevederile legii de revizuire a Constituţiei referitoare la modul de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova de către Parlament cu votul a 3/5 din numărul deputaţilor.

Curtea a revigorat prevederile privind alegerea Preşedintelui prin vot direct, secret şi liber exprimat, în redacţia anterioară modificării neconstituţionale.

În vederea evitării vidului legislativ, Curtea a declarat neconstituţională Legea cu privire la alegerea Preşedintelui Republicii Moldova şi a revigorat prevederile Codului Electoral privind alegerea Preşedintelui prin vot direct de către cetăţeni.

Totodată, Curtea a declarat neconstituţionale prevederile Regulamentului Parlamentului care au permis modificarea esenţială a proiectului de lege avizat de către Curtea Constituţională.

Hotărârea Curţii este definitivă, nu poate fi supusă nici unei căi de atac, intră în vigoare la data adoptării şi se publică în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Mai multe detalii vezi aici.

Maria Roșca

Share