Datoriile față de agricultori pentru anul trecut vor fi achitate după rectificarea bugetului de stat

Datoriile față de agricultori pentru anul trecut vor fi achitate după rectificarea bugetului de stat

Prim-ministrul Valeriu Streleț a discutat ieri, la Guvern, cu reprezentanții asociațiilor de agricultori despre datoriile la subvenții și restanțele la compensațiile pentru pomicultori, invocate de aceștia.

Premierul i-a asigurat pe agricultori că, împreună cu Ministerul Finanțelor și cel al Agriculturii și Industriei Alimentare, va soluționa, în măsura posibilităților, problemele enunțate în cadrul discuției, menționând situația dificilă în care se află Republica Moldova. „Avem nevoie de solidaritate pentru a depăși problemele existente în sectorul agricol. Suntem deschiși pentru cooperare și comunicare permanentă, dar fără promisiuni deșarte și presiuni”, a subliniat Valeriu Streleț.

De asemenea, Prim-ministrul a spus că datoriile față de agricultori pentru anul trecut vor fi achitate după rectificarea bugetului de stat. „În septembrie vom avea negocierile cu Fondul Monetar Internațional, după care vom rectifica bugetul pentru 2015 și vom identifica sursele de unde pot fi luați acești bani”, a adăugat Șeful Cabinetului de miniștri.

Potrivit datelor prezentate de Ministerul Finanțelor, până la 22 august 2015 au fost achitate peste 160 de milioane de lei, din cele 207,6 milioane de lei – datorii la subvenții pentru anul 2014.

 

Mihaela Rotari

Share