Dacă s-ar convoca un referendum privind aderarea RM la UE, răspunsul cetățenilor care ar fi? Uite ce a răspuns un ex-viceministru de Externe!

Dacă s-ar convoca un referendum privind aderarea RM la UE, răspunsul cetățenilor care ar fi? Uite ce a răspuns un ex-viceministru de Externe!

Iulian Groza, ex-viceministru de Externe și director al Institutului de politici și reforme europene, a fost întrebat „Dacă s-ar convoca un referendum privind aderarea RM la UE, răspunsul cetățenilor care ar fi?”, în cadrul unui interviu pentru Europa Liberă.

„Nu cred că acum își are rostul o discuție de genul dat, dacă să supunem sau nu referendumului subiectul aderării Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Înainte de a avea un referendum, Republica Moldova trebuie să demonstreze opiniei publice, partenerilor din Uniunea Europeană că pune în aplicare acele reforme fundamentale care sunt prevăzute inclusiv de Acordul de Asociere.

Când vorbim de funcționarea statului de drept, când vorbim de funcționarea instituțiilor democratice, acestea ar trebui să fie preocupările principale ale Republicii Moldova, cu siguranță.

Și, după mine, o discuție legată de un referendum cu privire la subiectul aderării la Uniunea Europeană, deocamdată, este unul prematur și nu are decât să contribuie la polarizarea în continuare a societății noastre și să de apă la moară politicienilor care, cu părere de rău, folosesc subiecte geopolitice mai mult decât promovează o agendă europeană prin reforme puse în aplicare”, a răspuns Groza.

Doina Secrieru

Share