CUTREMUR în Vrancea. Al doilea în mai puţin de 24 de ore

CUTREMUR în Vrancea. Al doilea în mai puţin de 24 de ore

CUTREMUR ÎN VRANCEA. Seismul a avut o magnitudine de 2.7 şi a venit la scurt timp după ce un alt cutremur, cu magnitudine de 3.1, fusese înregistrat în Vrancea. 

În ultima lună, s-au înregistrat 58 de cutremure! Aşa ceva nu s-a mai întâmplat de 15 ani! Cel mai mare cutremur înregistrat anul acesta s-a produs chiar sâmbătă dimineaţă în Vrancea. A avut o magnitudine de 4.6 grade pe scara Richter.

Cele mai multe au avut loc în Vrancea, aşa cum ne-am obişnuit deja, însă este neobişnuit că s-au produs şi în alte zone ale ţării unde, de obicei, are loc un cutremur, la câţiva ani.

De asemenea, este neobişnuit faptul că nouă dintre aceste 56 de cutremure au magnitudini de peste 4 pe Scara Richter, lucru care nu s-a mai întâmplat, potrivit specialiştilor, din 1999.

Un cutremur cu magnitudinea de 4,6 grade pe scara Richter s-a produs pe 24 ianuarie 2015, la ora locală 9.55, în zona seismică Vrancea, în județul Vrancea, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului. Este cel mai puternic seism înregistrat în România în anul 2015.

De la începutul anului 2015, în România au mai avut loc încă patru cutremure cu magnitudinea de peste 4 grade pe scara Richter.

Astfel, la 14 ianuarie 2015, un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs la ora locală 5.10 în zona seismică Vrancea, județul Buzău, la o adâncime de 145 de kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP). Localitățile cele mai apropiate de epicentru au fost Covasna (36 km), Vălenii de Munte (47 km), Săcele (50 km), Târgu Secuiesc (52 km) și Sfântu Gheorghe (55 km), potrivit Agerpres.

În 12 ianuarie 2015, un cutremur cu magnitudinea de 4,1 grade pe scara Richter s-a produs la ora 8.08 în zona seismică Vrancea, județul Vrancea, la o adâncime de 17 kilometri, informează Agerpres.

La data de 4 ianuarie 2015, un seism cu magnitudinea 4,3 grade pe scara Richter s-a produs la orele 21.40 în zona seismică Vrancea, la o adâncime de 140 de kilometri, cu epicentrul în județul Buzău.

Primul cutremur de peste 4 grade pe scara Richter din anul 2015 a fost înregistrat la 3 ianuarie. A avut magnitudinea de 4,2 grade pe scara Richter și s-a produs în zona seismică Vrancea, la ora 5.39, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului. Cutremurul a avut la o adâncime de 70 de kilometri, iar orașele cele mai apropiate de epicentrul seismului au fost Focșani (39 km), Covasna (41 km), Mărășești (42 km), Târgu Secuiesc (49 km) și Adjud (51 km). Seismul a fost urmat de un altul de 3,9 grade pe scara Richter care a avut loc la ora 12.08 la o adâncime de 138 de kilometri în zona seismică Vrancea, județul Buzău.

Seismele din 2014

Cel mai puternic seism din anul 2014 a avut loc la 22 noiembrie, când un cutremur cu magnitudinea 5,7 grade pe scara Richter s-a produs la ora locală 21.14 în zona Vrancea, la o adâncime de 39 kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului. Seismul a avut o intensitate epicentrală VI, iar orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Mărășești (5 km), Focșani (19 km), Tecuci (21 km), Adjud (26 km), Onești (52 km). Cutremurul a fost resimțit și la București și a fost cel mai puternic din 2014.

Cutremurul a fost urmat de două noi cutremure, de 2,8 grade pe scara Richter, respectiv de 3,1 grade, ambele la mică adâncime. Prima replică, de 2,8 grade, a avut loc la ora locală 22,24 (20:24 UTC), la o adâncime de 34 km, iar orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Mărășești (6 km), Focșani (18 km), Tecuci (21 km), Adjud (27 km), Onești (53 km). Cel de-al doilea seism s-a produs la ora locală 22.30 (20:30 UTC), la o adâncime de 36 km, iar orașele cele mai apropiate de epicentru au fost Mărășești (5 km), Tecuci (18 km), Focșani (17 km), Adjud (28 km) și Bârlad (53 km), Râmnicu Sărat (54 km).

Cel mai mare cutremur care s-a produs vreodată în România a avut loc în 1802, a avut o magnitudine de 7,2 pe Scara Richter şi s-a simţit până la Kiev şi Moscova.

Un cutremur mare ne va lovi din Vrancea. Acest lucru îl ştiu sigur specialiştii. Ce nu pot prognoza ei este data la care se va întâmpla şi nici cât de periculos va fi. Pentru ca un seism de proporţiile celui din 1977, care a avut magnitudinea de 7,2 grade pe scara Richter, să nu ne prindă nepregătiţi, IGSU a lansat campania „Nu tremur la cutremur”.

Sunt 7 filmuleţe animate, care rulează la televizuni, dar şi pe site-ul nutremurlacutremur.ro, prin care sunteţi informaţi ce trebuie să faceţi înainte de seism, dar şi atunci când pământul începe să se clatine.

Reprezentanţii IGSU vă sfătuiesc să:

-fixaţi mobilierul care se poate deplasa în timpul unei mişcări seismice de un perete sau un alt element de construcţie solid;
-amplasaţi obiectele grele în partea de jos a încăperilor;
-stabiliţi cu membrii familiei un plan de protecţie;
-asiguraţi-vă o minimă rezervă de urgenţă formată din apă, alimente neperisabile, lanternă, fluier, briceag, aparat radio portabil, acumulatori, pătură groasă, obiecte de igienă personală (periuţă de dinţi, săpun, soluţie dezinfectantă), medicamente, dar şi pentru boli cronice, mască de praf.

Acasă

Dacă vă aflaţi acasă, trebuie să vă protejaţi sub tocul uşii, sub o grindă sau lângă un perete interior de rezistenţă. Totodată, este obligatoriu să vă îndepărtaţi de ferestre, pereţii exteriori sau de obiecte care vă pot vătăma şi să închideţi sursele de foc. Nu părăsiţi locuinţa, nu fugiţi pe scări şi nu folosiţi liftul!

La serviciu

Imediat trebuie să vă îndepărtaţi de ferestre, pereţii exteriori sau obiecte grele, gen calculator, televizor, tablouri, ceasuri. Protejaţi-vă sub un birou solid, sub o grindă de rezistenţă sau sub tocul uşii. Personalul tehnic va proceda conform procedurilor stabilite. Nu părăsiţi încăperea, nu fugiţi pe scări, nu folosiţi liftul!

La şcoală

Elevii trebuie să se îndepărteze de geamuri, pereţi, dulapuri şi să se adăpostească sub pupitre. Profesorul va deschide uşa clasei şi se va proteja lângă un perete interior de rezistenţă. Evacuarea din clădire se realizează coordonat, copiii vor ieşi unul în spatele celuilalt, cu rucsacul deasupra capului. Asta se va întâmpla după terminarea seismului şi verificarea căilor de evacuare.

Într-un magazin

Dacă vă aflaţi într-un supermarket, la mall, protejaţi-vă sub o grindă sau lângă un perete interior de rezistenţă. Staţi departe de ferestre, rafturi cu mărfuri sau alte obiecte care vă pot răni. Nu fugiţi pe scări! Evacuarea din clădire se va face după cutremur pe la uşile speciale. Aceleaşi lucruri se recomandă şi dacă vă aflaţi în autobuz, tramvai sau metrou.

Pe stradă

În cazul în care cutremurul vă prinde pe stradă , îndepărtaţiă-vă pe cât posibil de clădiri, stâlpi şi cablurile de electricitate, copaci sau alte obiecte care vă pot răni.

Cum procedaţi după seism

În primul rând, trebuie să verificaţi locuinţa, pentru a depista eventualele avarii. Ulterior, dacă se simte miros de gaze, se recomandă deschiderea ferestrelor şi închiderea robinetelor de alimentare şi evitarea blocării reţelei telefonice. Specialiştii vă sfătuiesc să folosiţi telefonul doar pentru a anunţa serviciile de urgenţă. Dacă vă aflaţi pe stradă, liniştiţi persoanele din jur, verificaţi dacă sunt rănite şi acordaţi-le primul ajutor.

romaniatv.net

Share