Corina Fusu arată din deget managerilor instituțiilor de învățământ profesional-tehnic

Corina Fusu arată din deget managerilor instituțiilor de învățământ profesional-tehnic

Ministerul Educației se arată îngrijorat de abaterile și încălcările financiare admise de către managerii unor instituții de învățământ profesional-tehnic, care prejudiciază bugetul instituțiilor și, respectiv, calitatea procesului educațional. Ministerul Educației și-a propus să modernizeze învățământul profesional-tehnic și să-l apropie de standardele europene, iar acest lucru poate fi realizat doar în condițiile administrării eficiente a banilor publici. Pe această cale, Ministerul Educației a demarat un proces intern de verificare a corectitudinii utilizării mijloacelor financiare în instituții și identificarea abaterilor de la cadrul legal, potrivit unui comunicat de presă.

Până în prezent au fost efectuate un șir de verificări la mai multe instituții de învățământ profesional-tehnic. Rezultatele și concluziile verificărilor vor fi aduse la cunoștința publicului pe măsura finalizării acestora, pentru a asigura transparența activității instituțiilor de învățământ.

În cazul depistării eventualelor nereguli, managerii și personalul didactic care au admis iregularități, vor fi sancționați în conformitate cu legislația în vigoare.

În urma verificărilor efectuate la Școala Profesională nr.2 din Chișinău, Ministerul Educației a depistat mai multe nereguli comise de administrația instituției în perioada 2014-2015, care se referă la următoarele aspecte:

Utilizarea mijloacelor speciale (servicii cu plată: studiile pe bază de contract, cursurile de perfecționare şi practica de producere) în alte scopuri decât cele prevăzute de legislație

Contrar prevederilor legale, administrația ȘP nr.2 a efectuat cheltuieli salariale neîntemeiate în mărime de peste 480 mii lei, dintre care peste 88 mii lei achitate directorului, contribuind la prejudicierea bugetului de stat în aceiași mărime. Totodată, în această instituție unele persoane au fost angajate în funcții pentru care nu dispun de calificările respective (soțul directorului, care este angajat în funcție de șofer, mai deține concomitent o funcție deplină de lăcătuș-reparator, pentru care nu are pregătirea profesională necesară). De asemenea, unii profesori angajați pe o normă didactică ce variază de la 1 la 1, 5 li s-a permis cumularea a 1,5 salarii de maistru.

Nereguli la respectarea cadrului legal privind formarea veniturilor provenite din practica de producție a elevilor

Chiar dacă Ministerul Educației nu și-a dat acordul pentru deplasarea elevilor la practică în România, în lunile iunie-iulie 2015, directorul instituției a contractat mai mulţi agenți economici din România în vederea desfășurării practicii de producție a elevilor. Contractele încheiate cu agenţii economici nu includ clauze privind cuantumul şi modul de transfer la conturile instituției a mijloacelor bănești de la practica de producție a 55 de elevi şi nu există documente confirmative de achitare a sumelor cuvenite elevilor pentru munca prestată. Rezultatele verificărilor arată că facturile şi ordinele de plată a mijloacelor bănești eliberate de către agenţii economici au fost semnate de către directorul ŞP nr.2, fără a fi predate contabilității. În felul acesta, bugetul școlii a fost prejudiciat de o sumă de 3650 de euro și 6275 roni.

Nereguli la respectarea cadrului legal privind cazarea elevilor în cămin

ȘP nr.2 a admis o practică defectuoasă privind modul de cazare a elevilor în cămin și încasare a taxelor de cazare, fapt ce a contribuit la prejudicierea bugetului instituției. Un control inopinat efectuat de Centrul Național Anticorupție pe data de 26.11.2015 a constatat că o mare parte din persoanele cazate în căminul școlii nu au putut prezenta bonurile de plată ce ar confirma achitarea taxei de cazare în casieria școlii, dar nici nu erau înregistrate cu datorii în evidența contabilă a instituției. În total, pierderile estimate la capitolul taxe de cazare au însumat peste 199 mii lei, mijloace care au fost recuperate silit pe parcursul perioadei ulterioare.

De notat că Ministerul Educației a remis materialele controlului efectuat la ȘP nr.2 organelor de drept, pentru a fi examinate după competență. În continuare Ministerul Educației va monitoriza mersul anchetei urmând să întreprindă acțiuni similare în cazul altor instituții de învățământ.

Ministerul Educației reiterează că în condițiile unui buget auster nu va tolera încălcările financiare de acest gen și va reveni cu informații privind neregulile admise în alte instituții de învățământ, cu scopul de a stopa practicile defectuoase în administrarea banilor publici.

 

Doina Secrieru

Share