Consiliul Regional de Dezvoltare, constituit în UTA Găgăuzia

Consiliul Regional de Dezvoltare, constituit în UTA Găgăuzia

Pe 16 octombrie curent, la Comrat a avut loc ședința de constituire a Consiliului Regional de Dezvoltare (CRD) al UTA Găgăuzia, conform prevederilor Legii 438 privind dezvoltarea regională în RM și a actelor normative în vigoare.

„În cadrul ședinței a fost ales președintele și vicepreședintele CRD, reprezentantul sectorului privat în Consiliul Național de Dezvoltare Regională. Orașul Comrat a fost stabilit oraș de reședință a regiunii de dezvoltare, inclusiv am ales reprezentantul CRD care va participa în comisia de selectare a viitorului director al Agenției de Dezvoltare Regională. Actualmente avem depuse, în acest sens, 6 dosare”, a precizat Valerian Bînzaru, șef al Direcției generale dezvoltare regională în cadrul Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor.

Totodată, Valerian Bînzaru a subliniat că printr-un  Ordin al Ministrului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor va fi constituită Comisia de concurs și selectare a directorului și va fi aprobată instituirea Agenției de Dezvoltare Regională UTA Găgăuzia.

Data limită de depunere a actelor pentru funcția de  director al ADR UTA Găgăuzia este 20 octombrie 2015.

 

Mihaela Rotari

Share