Consiliul de coordonare a asistenței externe oferite de Ambasada SUA, în ședință. Ce s-a discutat
La 4 august curent, în incinta Inspectoratului General al Poliției a avut loc ședința Consiliului de coordonare a asistenței externe oferite de Ambasada SUA.
Potrivit unui comunicat al IGP, reuniunea a fost prezidată de șeful Inspectoratului General al Poliției, Alexandru Pînzari, cu participarea reprezentanților Secției Justiție Penală și Aplicare a Legii din cadrul Ambasadei SUA la Chișinău, Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare și Delegației Uniunii Europene în Republica Moldova.
În debutul ședinței, Pînzari a mulțumit părții americane pentru asistența acordată Poliției în procesul de reformare instituțională și a prezentat un set de priorități menite să consolideze capacitățile Poliției.
În cadrul reuniunii a fost făcută retrospectiva proiectelor de asistență implementate, precum și cele în derulare.
Menționăm că, recent, partea americană a aprobat amendamentul la Scrisoarea de Acord cu privire la controlul drogurilor și aplicarea normelor de drept între Guvernul Republicii Moldova și Departamentul de Stat al SUA, semnată la 28 august 2001, care prevede un set de activități de asistență menite să îmbunătățească capacitățile Poliției din Republica Moldova.
Șeful Secției Justiție Penală și Aplicare a Legii, domnul Donald Carroll a salutat progresul înregistrat de Inspectoratul General al Poliției în procesul de implementare a reformei instituționale, reiterînd că Guvernul SUA va susține eforturile de modernizare a Poliției din Republica Moldova în conformitate cu standardele UE.
În cadrul întrevederii a fost făcută o prezentare informativă a prevederilor Strategiei de dezvoltare a Poliției pentru anul 2016-2020, cu accent pe indicatorii de performanță pe termen mediu, stadiul actual al implementării, precum și prioritățile pentru perioada imediat apropiată.
La final a fost aprobat planul de acțiuni privind implementarea pachetului de asistență din partea Guvernului SUA oferit Poliției pentru perioada 2016-2017.
Maria Roșca