Conducători din domeniul Sănătății, în vizorul CNI
În ședința de astăzi a Comisiei Naționale de Integritate au fost inițiate patru proceduri de control în privința unor conducători din domeniul Sănătății. Acestea se referă la eventuala încălcare a regimului juridic al declarării veniturilor şi proprietăţii pentru anul 2014 de către:
· dna Vera Rusu, vicedirector al IMSP Asociația Medicală Teritorială sect. Buiucani, mun Chişinău;
· dna Polina Loboda, vicedirector al IMSP Asociația Medicală Teritorială sect. Botanica, mun Chişinău;
· dna Elena Rotari, vicedirector al IMSP Asociaţia Medicală Teritorială sect. Rîşcani, mun Chişinău;
· dl Petru Bulgac, director al IMSP Dispensarul Municipal Dermatovenerologic Chişinău.
Atât pe segmentul veniturilor și proprietății, cât și a conflictului de interese va fi verificat și dl Oleg Buzdugan, șeful Inspectoratului de Poliție Glodeni.
Cu referință la rezultatele controalelor examinate astăzi în ședință, este de precizat faptul că în privința primului subiect încălcări nu a fost depistate, iar în cel de-al doilea caz dosarul va fi examinat suplimentar pentru a se lua o decizie finală.
Maria Roşca