Condamnat la 12 ani de închisoare pentru abuzarea sexuală a vecinelor minore
Procuratura raionului Hînceşti anunţă despre condamnarea unui localnic, la 12 ani închisoare, pentru acţiuni violente cu caracter sexual, săvârşite asupra a două minore, anunță Procuratura.
Potrivit materialelor urmăririi penale, în iunie curent, inculpatul a ademenit victimele cu bomboane în casa sa, unde le-a abuzat sexual, cauzându-le leziuni corporale. Victimele aveau 4 şi, respectiv, 5 ani şi erau vecine cu inculpatul.
Despre cele întâmplate a aflat mama uneia dintre fetiţe, care imediat a alertat oamenii legii, bărbatul, în vârstă de 54 de ani, fiind reţinut în aceeaşi zi.
Sentinţa este cu drept de atac conform prevederilor legale.
Mihaela Rotari