Comisia Națională de Integritate și-a stabilit prioritățile pentru următorii 6 ani
Ieri a fost aprobat Programul de Dezvoltare Strategică a Comisiei Naționale de Integritate(CNI) pentru 2015-2010 (în continuare PDS), care reprezintă „documentul de identitate” al instituției pe plan intern și extern, asigurând identificarea priorităților de dezvoltare a instituției pentru următorii 6 ani.
PDS-ul reprezintă instrumentul: (i) de planificare/prioritizare a politicilor la nivelul autorității,descriind direcţiile de activitate ale instituţiei şi planificând pe termen mediu activitatea instituţiei, (ii) de management pentru autoritate și (iii) de comunicare atât pe interior, cât și pe extern – cu donatorii.
Trebuie de atras atenția asupra faptului că PSD-ul identifică 4 probleme de bază cu care se confruntă Comisia, soluționare a cărora va constitui scopul prioritar al CNI pentru următorii 6 ani:
– Imperfecțiunea legislației manifestată prin existența unor norme lacunare, imprecise sau contradictorii care nu permit realizarea de către CNI a mandatului atribuit prin lege – determinând ca măsura prioritară de intervenție să fie elaborarea si promovarea unui cadru normativ ajustat care sa permită exercitarea calitativă a mandatului instituției în deplină măsură;
– Organizarea actuală a instituției, cu o fragmentare excesivă și relații neclare de colaborare între aparatul tehnic și membrii CNI – impunându-se ca masură prioritară să devină reorganizarea instituției și clarificarea raportului dintre Aparatul tehnic și membrii CNI;
– Resurse insuficiente la dispoziția CNI pentru motivarea personalului și implementarea programelor comprehensive de dezvoltare a capacităților – determinând, ca masură prioritară să fie crearea de parteneriate și identificarea de resurse suplimentare în zonele considerate deficitare;
– Lipsa accesului CNI la toate registrele de stat existente în cadrul autorităților publice din Republica Moldova, fie restricționarea accesului la acestea de către deținătorii de date relevante – putând fi adresată prin încheierea de memorandumuri de colaborare cu instituțiile vizate și obținerea accesului CNI la platforma de interoperabilitate existentă în cadrul Centrului de E-Guvernare.
Suplimentar obiectivelor trasate pentru perioada de implementare, acest document mai reflectă lacunele în ceea ce priveşte capacitățile Comisiei Naționale de Integritate de realizare a misiunii sale şi propune modul de remediere a acestora. Mai mult ca atât, sunt identificate clar activitățile care pot fi realizate individual de CNI reieșind din resursele financiare alocate, cât și activitățile care necesită resurse financiare externe. Astfel, PSD-ul va reprezenta un document important pentru finanțatorii externi (donatori) pentru ași putea planifica și aceștia la rândul lor finanțarea reieșind din prioritățile identificate de către Comisie.
De menționat, că documentul a fost elaborat de Comisia Națională de Integritate cu asistența proiectului PNUD „Consolidarea capacităților Comisiei Naționale de Integritate” finanțat de Unitatea de asistență Oficială pentru Dezvoltare a Ministerului Afacerilor Externe al României, iar necesitatea elaborării acestuia derivă din Planul de acțiuni pentru implementarea Strategiei Naționale Anticorupție pentru 2014-2015. Acesta corespunde prevederilor Hotărîrii Guvernului nr. 176 din 22 martie 2011 „Cu privire la aprobarea Metodologiei de elaborare a programelor de dezvoltare strategică ale autorităților administrației publice centrale” și a Ghidului privind elaborarea PDS.
Programul de Dezvoltare Strategică a CNI integral poate fi vizualizat aici.
Doina Secrieru