Comisia guvernamentală pentru integrarea europeană şi-a stabilit priorităţile pentru semestrul II al anului 2016
Comisia guvernamentală pentru integrarea europeană (CGIE) s-a reunit într-o nouă şedinţă, care a fost prezidată de Prim-ministrul Pavel Filip.
Potrivit unui communicat, subiectul principal din ordinea de zi a vizat acţiunile prioritare care urmează să fie realizate în semestrul II al anului curent, în vederea atingerii obiectivelor trasate pentru implementarea Acordului de Asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană.
Printre priorităţile CGIE pentru perioada vizată se numără şi iniţierea procesului de elaborare a unui nou Program Naţional de Implementare a Acordului de Asociere pentru anii 2017-2019, dat fiind că documentul corespunzător, care este în vigoare în prezent, expiră la finele anului curent. În acest context, Ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a subliniat că procesul respectiv este unul complex, care implică consultări cu societatea civilă şi grupurile ţintă vizate, precum şi cu echipa tehnică pentru a îmbunătăţi mecanismul de coordonare şi raportare.
Premierul Pavel Filip a menţionat, în cadrul reuniunii, că exemplul implementării Foii de parcurs privind agenda reformelor prioritare în prima jumătate a anului curent a arătat că, dacă se munceşte mult, prin mobilizare maximă şi colaborare eficientă dintre toţi factorii responsabili, atunci se realizează cele mai ambiţioase obiective. Şeful Executivului a cerut membrilor CGIE să asigure şi în continuare acest ritm, pentru îndeplinirea în totalitate a angajamentelor asumate în faţa cetăţenilor ţării şi a partenerilor de dezvoltare.
Doina Secrieru