Coloana de mașini a Partidului Liberal. Află care e scopul!

Coloana de mașini a Partidului Liberal. Află care e scopul!

Partidul Liberal a format o coloană din 7 mașini care a parcurs peste 120 de kilometri prin r. Drochia.

La eveniment a participat și Ion Cebanu, Președintele Tineretului Liberal. Astfel, echipa PL a trecut prin satele: Ochiul Alb, Sofia, Șuri, Mândâc, Nicoreni, Pelinia, Chetrosu, dar și prin orașul Drochia.

În fiecare sat, echipa Partidului Liberal, în frunte cu Ion Cebanu, Președintele Tineretului Liberal, a discutat cu localnicii despre problemele acestora: salariile și pensiile mici, lipsa locurilor de muncă, lipsa oportunităților de manifestare pentru tineri, condițiile de la sate, serviciile medicale ș.a.

Ion Cebanu a explicat locuitorilor de ce Partidul Liberal a fost exclus de la guvernare și a enumerat principalele realizări ale Partidului, precum și obiectivele PL-ului pentru următorii 4 ani.

Președintele TL a vorbit despre politica economică din programul PL, referindu-se la politica industrială și agricolă, politica în domeniul dezvoltării rurale și modernizării satelor, precum și la politica în domeniul educației, sănătății, de susținere a tineretului etc.

Maria Roșca

Share