Colaborare moldo-română în domeniul apărării

Colaborare moldo-română în domeniul apărării

Cu ocazia reluării activității comisiei mixte moldo-române, după o pauză de 10 ani, Ministrul Apărării Anatol Șalaru a avut o întrevedere cu delegația română, condusă de locțiitorul șefului Departamentul pentru politică de apărare și planificare (DPAP), generalul de brigadă Cristian Alexandru Eremia.

Discuțiile s-au axat pe securitatea internațională și regională, colaborarea bilaterală și agenda comisiei moldo-române în domeniul standardizării militare.

Ministrul Apărării Anatol Șalaru și-a exprimat gratitudinea pentru susținerea oferită de către Ministerul Apărării Naționale al României în procesul de reformare și adaptare al Armatei Naționale la standardele euroatlantice.

În același context, Anatol Șalaru a reiterat importanța experienței militarilor care și-au făcut studiile în România și în alte țări din Europa, precizând că aceștia constituie o resursă fundamentală pentru armată.

La rândul său, generalul de brigadă Cristian Alexandru Eremia a menționat că numărul activităților în cadrul Armatei Naționale a crescut, fapt recunoscut de partea română. Locțiitorul șefului DPAP a enumerat pașii concreți în vederea realizării reformelor în Armata Națională.

Comisia mixtă, formată din experți ai ambelor părți, urmează să analizeze și să intervină asupra cadrului juridic în ceea ce privește politica de apărare a ministerului.

Amintim că la data de 22 septembrie 2015 a fost semnată „Înțelegerea tehnică de colaborare în domeniul standardizării militare între Ministerul Apărării Naționale din România și Ministerul Apărării al Republicii Moldova”

Mihaela Rotari

Share