Ciclicitatea economiei moldovenești

Ciclicitatea economiei moldovenești

Omenirea a evoluat în cicluri, trecând de la timpuri mai proaste la timpuri mai bune și invers.

O înțelepciune chinezească spune: „Timpurile grele creează oameni puternici. Oamenii puternici creează timpuri ușoare. Timpurile ușoare creează oameni slabi. Oamenii slabi creează timpuri grele.

În funcție de ce fel de oameni sunt la cârma națiunilor – în special a națiunilor mari – omenirea fie progresează, fie pășește înapoi.

Urmărind evoluția economiei moldovenești am observat o dependență tot mai mare între economie și perioadele electorale.

Campaniile electorale în Moldova tot mai mult seamănă cu niște crize sociale, sunt tot mai conflictuale și agresive. În campaniile electorale societatea urmărește după luptele acide interpersonale și intergrup ale competitorilor, care fac totul ca să atragă în conflict și alegătorii. În aceste perioade atmosferă socială e foarte tensionată și e dominată de un spirit de dușmănie și de așteptarea momentului în care o parte va primi oportunitatea de a o distruge pe alta. Anume a distruge – nu a construi și dezvolta.

Societatea parcă înțepenește îngrijorată în așteptarea rezultatului alegerilor.

Și mediul de afaceri: antreprenorii și investitorii tot înțepenesc îngrijorați de ce urmează.

Alegerile nu mai sunt competiție în care se demonstrează cine este mai potrivit, ci sunt luptă “pe viață și moarte” – de asta au devenit un stres social puternic.

Întrucât practic fiecare ciclu electoral generează “răsturnări de situație” orizontul planificării investiționale foarte des e redus la un ciclu electoral. Lipsa unor tradiții si a unor reguli sănătoase, care le respectă toți competitorii electorali, și nesiguranța în faptul că va fi asigurată continuitatea proceselor și proiectelor – compromit inițitiva investițională. În special în cazul investițiilor mari, care necesită un orizont de planificare mediu sau lung.

Incertitudinea și impredictibilitatea sunt dușmanii investițiilor și a dezvoltării.

Ținând cont de plecarea masivă a oamenilor din Moldova, de îmbătrânirea populației și de scăderea natalității, de plecarea din țară a afacerilor și a locurilor de muncă – avem nevoie de abordări noi în procesul electoral.

Investitorii și antreprenorii au nevoie de semnale a apariției unui nivel mai înalt de maturitate socială și administrativă.

Campaniile electorale pot fi mai calme, cu mai puțin zgomot și cu mai mult conținut constructiv. Așa încât fiecare alegător să facă alegere mai conștientă, iar mediul de afaceri să își poată forma o viziune mai exactă despre prioritățile naționale și cum anume ele vor fi abordate.

E nevoie să trecem de la revoluții la evoluție.

Vadim Ceban, șeful „Moldovagaz” 

Share