Chiril Gaburici invită societatea civilă la discuții privind măsurile anticorupție

Chiril Gaburici invită societatea civilă la discuții privind măsurile anticorupție

„Lupta împotriva corupției este prioritatea Guvernului și, în acest sens, au fost lansate mai multe inițiative ale Executivului. Săptămâna trecută a fost aprobată proiectul legii cu privire la reforma Procuraturii. Săptămâna aceasta se află la Guvern, o echipă de reformatori, cu care discutăm despre măsurile de luptă cu corupția în diferite țări, în special, experiența Ucrainei, Georgiei, Poloniei”, a declarat Premierul Chiril Gaburici în debutul ședinței de ieri a Cabinetului de miniștri.

De asemenea, Prim-ministrul a anunțat că săptămâna viitoare, la Chișinău, se va afla într-o vizită de lucru șefa Direcției Naționale Anticorupție din România, Laura Codruța Kovesi. Șefa DNA vine în Republica Moldova la invitația Premierului Chiril Gaburici. „Rugămintea mea este să ne implicăm cu toții. În perioada vizitei doamnei Codruța Kovesi, o să avem întâlniri cu reprezentanții Ministerului Justiției, Centrului Național Anticorupție, Procuraturii Generale”, a subliniat Șeful Executivului.

Prim-ministrul a mai anunțat că pentru vineri, 15 mai 2015, este planificată o ședință cu reprezentanții societății civile, în cadrul căreia vor fi discutate subiecte ce țin de combaterea corupției, reformele instituțiilor de ocrotire a normelor de drept, vor fi identificate cele mai stringente probleme, dar și soluții pentru acestea.

 

Doina Secrieru

Share