Cetățenii statelor membre UE vor traversa frontiera de stat a RM în baza cărții de identitate ordinare
La data de 16 iunie 2015, Guvernul a aprobat modificări şi completări în Hotărârea Guvernului nr. 765 din 18 septembrie 2014 cu privire la aprobarea listei documentelor de călătorie acceptate pentru traversarea de către străini a frontierei de stat a Republicii Moldova, proiect elaborat în temeiul indicației Guvernului, precum și pentru aducerea în concordanță cu prevederile Legii nr.257/2013 privind resortisanții statelor terțe care au obligația deținerii unei vize și resortisanții statelor terțe care sunt exonerați de obligativitatea deținerii unei vize la traversarea frontierei de stat a Republicii Moldova.
Până în prezent, Republica Moldova permitea cetățenilor statelor UE traversarea frontierei de stat cu cartea de identitate biometrică. Prin urmare, adoptarea hotărârii nominalizate are drept scop extinderea dreptului cetățenilor statelor membre UE de a traversa frontiera de stat a Republicii Moldova nu doar cu cartea de identitate biometrică, dar și cu cărțile de identitate în format ID1 și ID2. Punerea în aplicare a prevederilor Hotărârii Guvernului nu necesită alocarea unor surse suplimentare din bugetul de stat.
Noile prevederi vor intra în vigoare de la data publicării în Monitorul Oficial.
La moment o analiză a situației la acest capitol demonstrează că țările candidate la UE, precum Albania, Bosnia și Herțegovina, Macedonia, Muntenegru și Serbia permit traversarea frontierelor în baza cărții de identitate (ordinară) a cetățenilor UE.
Libera circulație a cetățenilor spațiului comunitar în Republica Moldova reprezintă un instrument valoros care contribuie nu doar la mobilitatea persoanelor, ci are și o valență economică, deoarece crește fluxul de persoane care călătoresc în scop de afaceri, turism etc. din Uniunea Europeană în Republica Moldova.
Maria Roşca