Cetățenii RM vor beneficia de medicamente compensate pentru a se trata de cele mai frecvente 17 maladii

În premieră, cetățenii Republicii Moldova vor beneficia de medicamente compensate pentru a se trata de cele mai frecvente 17 maladii chiar în sala de proceduri sau staționarele de zi ale instituțiilor de asistență medicală primară. Ministerul Sănătății a introdus o serie de modificări privind extinderea listei de medicamente compensate și  mecanismului de prescriere a acestor produse farmaceutice. Astfel, lista medicamentelor compensate din fondurile asigurării obligatorii de asistenţă medicală va fi extinsă până la 140 de Denumiri Comune Internaționale, cu încă 65 de medicamente pentru pacienții acestor maladii.

Potrivit unui comunicat de presă, decizia a fost luată de Consiliul pentru medicamentele compensate, iar astăzi a avut loc o ședință cu directorii Centrelor de Sănătate in toată țară, pentru a-i informa despre noile modificări.

Totodată, pentru prima dată, copii cu vârsta cuprinsă între 0 – 18 ani vor fi asigurați de către stat cu medicamente compensate. Până în prezent, doar copiii de până la 5 ani primeau medicamente de acest gen. Mai mult, pe lângă medicul de familie, Ministerul Sănătății a propus ca și pediatrul să aibă dreptul de a prescrie aceste medicamente. Acest lucru va contribui la inițierea oportună a tratamentului pentru copii.

Pacienții care se confruntă cu unele maladii oftalmologice și neurologice vor avea mai mult acces la medicamente compensate. Procedura de obținere a acestor produse farmaceutice a fost simplificată. Deja nu mai este necesar de a merge în comisii pentru obținerea concluziei pentru rețete.

A fost introdusă o modificare și pentru a soluționa problemele unui număr impunător de pacienți, care suferă de hepatită și ciroză hepatică. Ei vor avea acces la medicamentul acid ursodezoxicolic, care până în prezent este oferit bolnavilor de alte maladii asemănătoare (Ciroză biliară primitivă, colangită sclerozantă primară, hepatită și ciroză cu sindrom colestatic).

O altă noutate este că durata pentru care se prescriu pe un formular de rețetă medicamentele compensate va fi majorată de la două luni la trei luni. În acest mod a fost exclusă necesitatea deplasării repetate și neargumentate la medic pentru prescrierea tratamentului compensat.

Ministerul Sănăteății menționează că rata de compensare a medicamentelor pentru adulți va fi de 70%, iar pentru copii – de 100%. Preparatele compensate indicate în rețeta medicală vor fi eliberate de farmacia contractată de Compania Națională de Asigurări în Medicină.

Toate cheltuielile legate de compensarea medicamentelor din listă se efectuează din contul mijloacelor fondurilor asigurărilor obligatorii de asistenţă medicală, în limita surselor financiare disponibile în acest scop.

Maria Roșca

Share