Cel mai  frecvent subiect abordat de către petiționari în adresările la CpDOM

Cel mai  frecvent subiect abordat de către petiționari în adresările la CpDOM

În anul 2014 cele mai frecvente motive de adresare la CpDOM au fost pretinsele încălcări ale dreptului de acces liber la justiţie, ale dreptului la securitate şi demnitate personală, dreptului la asistenţă şi protecţie socială, precum şi nerespectarea dreptului la proprietatea privată.

În Studiul elaborat de Instituţia naţională a ombudsmanului cu privire la respectarea drepturilor omului în Republica Moldova în anul 2014 se mai menţionează că, în adresările la acest subiect, în special, este reclamată tergiversarea examinării cauzelor, nerespectarea principiului contradictorialității procesului, dezacordul cu sentința/hotărîrea pronunțată, neexecutarea hotărîrilor judecătorești.

În acelaşi timp, este remarcat faptul că indicele încrederii cetățenilor în justiție a sporit ușor, comparativ cu anii precedenți. În acest sens se face trimitere la rezultatul sondajele bianuale realizate de Institutul de Politici Publice care conțin şi o întrebare constantă privitor la gradul de încredere  a cetățenilor în instituțiile statului, inclusiv în justiție.  Răspunsurile la întrebarea  ”Cîtă încredere aveți în justiție?”, obținute în noiembrie 1014, denotă o creștere ușoară a gradului de încredere a cetățenilor în justiție.  Analiza răspunsurilor  de tipul ”Foarte multă încredere” și ”Oarecare încredere”  atestă că acest indicator a constituit 23% în noiembrie și 22% în aprilie, comparativ cu  16% în noiembrie 2013 și  13% în aprilie 2013.  11% dintre respondenți consideră asigurarea unei justiții independente drept una din cele mai importante 3 probleme ce trebuie rezolvate în Republica Moldova, comparativ cu 6% – în aprilie 2014 și 6,3% – în noiembrie 2013.

CpDOM salută faptul că autoritățile au înregistrat în scurt termen, pe anumite segmente, rezultate sesizabile: au fost adoptate și modificate mai multe legi în contextul de asigurare a integrității actorilor justiției, au fost majorate salariile judecătorilor, este implementat sistemul de distribuire aleatorie a dosarelor și procedura de înregistrare audio digitală a ședințelor de judecată, elaborate  criterii noi de selecție, promovare și transferare a judecătorilor.

CpDOM însă menţionează că, în pofida măsurilor întreprinse pentru restructurarea sistemului, se constată o disproporție dintre eforturile depuse pe anumite segmente și rezultatul de moment per ansamblu. Deficiențele în reformarea Ministerului Afacerilor Interne, lipsa progresului în reformarea procuraturii condiționează opinia per ansamblu asupra dinamicii  schimbării spre bine a sectorului justiției. Pe lîngă faptul că transformările sînt întîmpinate cu rezerve de către profesioniștii din interiorul sistemului, tratarea diferențiată a  instituțiilor-cheie din sectorul justiției au caracter descurajator: de exemplu, majorarea graduală a salariilor judecătorilor vizavi de vulnerabilitatea constantă a altor actori nu mai puțin importanți din acest domeniu.

În studiul CpDOM se mai accentuează că indicatorul sentințelor de condamnare cu executare reală pentru acte de corupție este important pentru a impune noi standarde sistemului. Totodată, este cert că acest indicator nu este determinant. Or, cheia succesului în reformarea sectorului justiției rezidă în înlăturarea cauzelor și nu într-o luptă perpetuă cu urmările fenomenului corupției.

CpDOM încurajează întreaga societate să se angajeze în procesele de  prevenire și combatere a corupției în sistemul judecătoresc  nu pentru indicatori, ci pentru viitorul ţării.

Doina Secrieru

Share