CEC, la 25 de ani: Vom pune accent și în continuare pe profesionalizarea corpului de funcționari electorali

CEC, la 25 de ani: Vom pune accent și în continuare pe profesionalizarea corpului de funcționari electorali

Comisia Electorală Centrală (CEC) sărbătorește astăzi 25 de ani de activitate permanentă. Cu această ocazie, președintele Comisiei, Angelica Caraman, a declarat că, în toți acești ani, efortul a fost concentrat către asigurarea de alegeri libere și corecte, informează OFICIAL. 

Oficialul s-a referit la realizările CEC în acest sfert de secol și a menționat că a fost o perioadă foarte intensă, marcată de transformări.

„Vom pune accent și în continuare pe profesionalizarea corpului de funcționari electorali, pentru că, pentru noi, calitatea procesului contează, oricând de multe nu am realiza”, a spus ea, precizând că instituția are rolul de arbitru, având grijă ca regulile să fie respectate.

Totodată, Angelica Caraman, vorbind despre modificările Codului electoral, a spus că „astăzi putem afirma că legea electorală modificată va genera efecte benefice pentru toți actorii vizați și, în principal, pentru cetățeni”.

„Vom continua să întreprindem acțiuni pentru a menține și a dezvolta o instituție deschisă, transparentă, profesionistă, în permanență gata să-și realizeze la nivel înalt atribuțiile ce-i revin”, a subliniat președintele CEC.

Share