CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție electorală pentru alegerile locale noi din 16 octombrie 2022

CEC a constituit consiliile electorale de circumscripție electorală pentru alegerile locale noi din 16 octombrie 2022

Comisia Electorală Centrală (CEC), în cadrul ședinței de astăzi, a constituit 3 consilii electorale de circumscripție electorală de nivelul I în localitățile unde urmează să aibă loc alegeri locale noi pe 16 octombrie 2022.

Conform prevederilor legislației electorale, în decurs de 3 zile, consiliile electorale urmează să-și aleagă din rândul membrilor săi, prin vot secret, președintele, vicepreședintele și secretarul.

Totodată, menționăm că astăzi, 5 septembrie 2022, începe perioada de desemnare a candidaților pentru funcția de primar în cele 3 localități unde vor avea loc alegeri locale noi. În acest context, consiliile electorale de circumscripție electorală urmează să facă publică informația privind locul (biroul), data și ora primirii documentelor pentru înregistrarea candidaților la funcția de primar cu 24 de ore până la începerea recepționării documentelor de la candidați.

Amintim că pe 16 octombrie 2022 vor avea loc alegeri locale noi în satul Sălcuța, raionul Căușeni, comuna Ialpujeni, raionul Cimișlia și comuna Braniște, raionul Rîșcani.

Share