CEC: 3570 cetățeni ai RM cu drept de vot aflaţi în străinătate s-au înregistrat prealabil online

Comisia Electorală Centrală (CEC) informează că 3570 cetățeni ai Republicii Moldova cu drept de vot aflaţi în străinătate s-au înregistrat prealabil online, în vederea participării la alegerile pentru funcția de Președinte al Republicii Moldova din 30 octombrie curent.

Cetățenii cu drept de vot care s-au înregistrat în prealabil vor fi automat radiați din lista electorală de bază după locul de domiciliu din Republica Moldova. Această radiere va purta un caracter temporar și va fi valabilă doar pentru alegerile prezidențiale din anul curent.

În conformitate cu prevederile cadrului normativ electoral, informația privind numărul de cetățeni înregistrați  în prealabil în străinătate urmează a fi transmisă Guvernului Republicii Moldova, pentru luarea deciziei asupra necesității deschiderii secțiilor de votare suplimentare în afara misiunilor diplomatice și oficiilor consulare. Totodată, la organizarea acestor secții de votare, se va ține cont și de numărul alegătorilor care au participat la scrutinul precedent.

CEC atenționează că perioada de înregistrare prealabilă a cetățenilor Republicii Moldova cu drept de vot care în ziua alegerilor se vor afla în străinătate se încheie cu cel tîrziu 40 de zile înainte de ziua alegerilor prezidențiale, dat fiind faptul că, potrivit Codului electoral, secțiile de votare se constituie cu cel puțin 35 de zile înainte de ziua votării.

Datele colectate în urma înregistrării prealabile vor fi prelucrate exclusiv pentru organizarea şi desfășurarea alegerilor și vor fi protejate în conformitate cu Legea nr. 133 din 8 iulie 2011 privind protecția datelor cu caracter personal.

 

Lista țărilor cu cetățeni înregistrați
Țara Localități Înregistrări
România 27 599
Italia 91 422
Statele Unite ale Americii 99 364
Franţa 54 348
Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord 46 340
Germania 93 290
Canada 16 196
Spania 31 142
Rusia 20 133
Belgia 11 109
Irlanda 11 83
Olanda 17 75
Portugalia 19 58
Republica Cehă 6 47
Austria 4 34
Elveţia 9 33
Danemarca 13 29
Grecia 3 26
Polonia 9 24
Israel 10 20
Turcia 5 20
Emiratele Arabe Unite 2 18
Suedia 4 17
Estonia 2 13
Luxemburg 1 13
Ungaria 4 12
Ucraina 2 11
Bulgaria 2 8
Australia 5 7
Norvegia 4 7
Cipru 2 7
Letonia 2 6
Japonia 4 4
Belarus 2 4
Lituania 2 4
Finlanda 2 3
Azerbaidjan 1 3
Brazilia 2 2
Columbia 2 2
Malta 2 2
Tunisia 2 2
China 1 2
Macao 1 2
Monaco 1 2
Oman 1 2
Slovacia 1 2
Uzbekistan 1 2
Africa de Sud 1 1
Angola 1 1
Armenia 1 1
Bosnia şi Herţegovina 1 1
Chile 1 1
Coreea de Sud 1 1
Egipt 1 1
Georgia 1 1
Indonezia 1 1
Islanda 1 1
Kazahstan 1 1
Liban 1 1
Mexic 1 1
Noua Caledonie 1 1
Qatar 1 1
Republica Centrafricană 1 1
San Marino 1 1
Singapore 1 1
Slovenia 1 1
Tanzania 1 1
Thailanda 1 1
Total 670 3570
Share