Ce prevede proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2017

Ce prevede proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală pe anul 2017

În cadrul şedinţei Cabinetului de miniştri, a fost aprobat proiectul Legii fondurilor asigurării obligatorii de asistenţă medicală (în continuare – FAOAM) pe anul 2017, informează serviciul de presă al Guvernului.

Documentul prevede venituri în sumă de 6 141 657,4 mii lei şi cheltuielile în sumă de 6 234 451,3 mii lei, cu un deficit în sumă de 92 793,9 mii lei. Comparativ cu anul 2016, este prognozată majorarea veniturilor FAOAM cu 5,2% și a cheltuielilor cu 6,8%.

Primele de asigurare obligatorie de asistenţă medicală, calculate în formă procentuală se stabilesc în mărime de 9% (la nivelul anului 2015) și vor constitui 3 448 712,0 mii lei, estimate la Cadrul bugetar pe termen mediu pentru anii 2017-2019, cu 282 044,1 mii lei mai mult față de fondul aprobat pentru 2016, sau cu +8,9%.

Mărimea primei de asigurare obligatorie de asistenţă medicală în sumă fixă, se stabilește în sumă de  4 056 lei per persoană (la nivelul anului 2015), cu păstrarea reducerilor prevăzute pentru anul 2016. Respectiv, se planifică acumularea sumei totale de 93 288,0 mii lei ce corespunde nivelului sumei aprobate pe anul 2016.

Veniturile și cheltuielile se repartizează pe subprograme, cu prioritate în fondul de bază, pentru onorarea angajamentelor asumate de către Guvernul Republicii Moldova în anul curent ce vizează majorările salariale pentru lucrătorii medicali. Cea mai mare parte va merge la achitarea serviciilor medicale 97,1% din veniturile acumulate (6 054 911,5 mii lei), cu peste 20 la sută mai mult ca în anul curent va fi transferat în fondul de rezervă (50 701,9 mii lei), iar  fondul de profilaxie şi cel de dezvoltare şi modernizare a prestatorilor publici de servicii medicale vor creşte cu peste 50 la sută (câte 25 000,0 mii lei fiecare). Totodată, fondul de administrare al sistemului de asigurare obligatorie de asistenţă medicală va rămâne la nivelul sumei aprobate pe anul 2016 (78 837,9 mii lei).

Proiectul aprobat urmează să fie examinat de Parlament.

Maria Roșca

Share