Ce au discutat viceministrul de Externe al RM și secretarul general al MAE al Austriei
În marja participării la conferinţa OSCE „Conectivitate pentru comerţ şi investiţii”, viceministrul afacerilor externe şi integrării europene Lilian Darii a avut, astăzi, o întrevedere cu secretarul general al Ministerului de externe al Austriei, Michael Linhart, potrivit unui comunicat.
În cadrul discuţiilor, a fost efectuat un schimb amplu de opinii privind agenda bilaterală de cooperare. Viceministril Darii a mulţumit pentru asistenţa tehnică şi de dezvoltare oferită de Austria în cadrul Programului de Dezvoltare a Cooperării prin intermediul Agenţiei pentru Dezvoltare a Austriei în domenii importante pentru Republica Moldova: buna guvernare, consolidarea capacităţilor instituţionale, învăţământul profesional, aprovizionarea cu apă, etc.
Cei doi oficiali au discutat, de asemenea, pe marginea procesului de soluţionare a conflictului transnistrean, inclusiv din perspectiva preluării de către Austria a preşedinţiei în exerciţiu a OSCE în 2017. Viceministrul Darii a ţinut să sublinieze importanţa activităţii reprezentanţilor diplomaţiei austriece în cadrul Troicii OSCE, precum şi a programelor austriece de susţinere a măsurilor de întărire a încrederii în contextul procesului de reglementare a conflictului transnistrean.
Doina Secrieru