CCA – în ședință: Sancționări, retrageri și eliberări de frecvențe

CCA – în ședință: Sancționări, retrageri și eliberări de frecvențe

Consiliul Coordonator al Audiovizualului s-a întrunit astăzi, 7 martie  2017, în ședință publică, potrivit unui comunicat de presă.

Autoritatea de reglementare în domeniul comunicării audiovizuale a anunțat în concurs două frecvențe radio: 88,3 MHz – s. Pănășești (r-nul Strășeni) și 94,6 MHz – or. Ceadîr-Lunga, și, totodată, a abrogat Decizia CCA nr. 36/210 din 22 decembrie 2016, prin care au fost anunțate în concurs canalele TV:  37 – Chișinău, 58 – Bălți, 24 – Varnița, 48 – Cahul și 54 – Orhei. Drept temei pentru a abroga decizia Consiliului a servit scrisoarea Ministerului Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, prin care Consiliul Coordonator al Audiovizualului a fost informat că: 1) funcționarea stației de televiziune analogică Varnița – 24 TV  va produce perturbații asupra alocării din Planul Ucrainei: UKR1180053, UKR240070; 2) funcționarea stației de televiziune analogică Chișinău – 37 TV  nu va permite realizarea alocării digitale Edineț 38 TV; 3) funcționarea stației de televiziune analogică Cahul – 48 TV  nu va permite realizarea alocării digitale Cahul 48 TV și Trifești 48 TV; și 4) cu referire la stațiile de televiziune analogică Orhei – 54 TV și Bălți – 58 TV, potrivit Programului privind tranziția de la televiziunea analogică terestră la cea digitală terestră, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr. 240 din 08 mai 2015, este prevăzută promovarea utilizării armonizate a benzii 694-790 MHz pentru serviciul mobil terestru. Astfel, MTIC consideră inoportună expunerea la concurs a canalelor de televiziune din diapazonul 49-60.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului a sancționat cu avertizare publică postul de televiziune „Ren Moldova” pentru difuzarea filmelor artistice „Детективы” și „Джокер, Операция Капкан” fără mesajele cu privire la genul producţiei audiovizuale și fără semnele de avertizare corespunzătoare operelor cinematografice. Totodată, Consiliul va monitoriza serviciul de programe al postului TV „Ren Moldova” la capitolul respectării Deciziei CCA nr. 98 din 19.07.2012  – Cu privire la clasificarea programelor audiovizuale în scopul protecției copiilor  prevăd că avertizarea verbală a publicului este obligatorie și a  Legii nr. 30 din 07.03.2013 – Cu privire la protecția copiilor împotriva impactului negativ al informației.

CCA a acordat susținere demersului Ministerului Sănătății al Republicii Moldova și a recomandat posturilor de televiziune și radio mediatizarea, cu titlu gratuit, în perioada martie-iunie 2017, a campaniei de promovare (trei spoturi video și trei spoturi radio) în rîndul cetățenilor a unor mesaje sociale de interes public menite să sensibilizeze populația asupra aspectelor ce țin de sănătatea și confortul lor social.

Consiliul Coordonator al Audiovizualului a susținut și demersul Agenției pentru Protecția Consumatorilor și a recomandat radiodifuzorilor aflați sub jurisdicția Republicii Moldova mediatizarea, cu titlu gratuit, în orele de maximă audiență, a unui spot social TV și radio, în vederea informării consumatorilor despre posibilitatea de a-și apăra drepturile, precum și promovarea serviciilor oferite de Agenția pentru Protecția Consumatorilor.

Tot în cadrul ședinței de astăzi, CCA a eliberat două autorizații de retransmisie (studiourile de televiziune „IZBAȘLAZ TV” din s. Copceac, r-nul Ștefan Vodă, și „TVC TV” din s. Tvardița și Valea Perjei, r-nul Taraclia), a reperfectat două autorizații de retransmisie prin aprobarea Ofertei serviciilor de programe retransmise (studiourile de televiziune „Alex TV” și „TV Botanica”), a reperfectat patru licențe de emisie prin aprobarea Concepției generale a serviciului de programe („Noroc Media” S.R.L. pentru postul de televiziune „Noroc”, „MEDIAMAX TV” S.R.L. pentru postul de televiziune „Moldova-Sport”, „Real Radio” S.R.L. pentru postul de televiziune „CTC Mega” și „Real Radio” S.R.L. pentru postul de televiziune „FAMILIA DOMASHNIY” (fostul „Super TV”)), și a prelungit de drept două licențe de emisie („TRUST TV” S.R.L. pentru studioul de televiziune prin sistemul MMDS „Trust TV” din orașul Chișinău, și „Radio Media Group INC.” S.R.L. pentru postul de radio „Publika FM”). De asemenea, la solicitarea „Aiin – Aciic” S.R.L., Consiliul a retras licența de emisie pentru postul de televiziune „Aiîn – Aciîc”, difuzat pe canalul 37 – Ceadîr-Lunga.

Mihaela Rotari

Share