Sesizarea PLDM referitor la cazul Filat a fost respinsă de CC

Sesizarea PLDM referitor la cazul Filat a fost respinsă de CC

Curtea Constituțională a respins sesizarea depusă de un grup de deputați PLDM, în care se solicita controlul constituţionalităţii Hotărârii Parlamentului nr. 172 din 15.10.2015 privind încuviinţarea ridicării imunităţii parlamentare a deputatului Vladimir Filat.

În documentul prezentat înaltei curţi erau specificate încălcările admise de deputaţi la adoptarea hotărârii în cauză. În speţă, erau menţionate: violarea prezumţiei nevinovăţiei, stipulată în Constituţie, încălcarea mai multor prevederi ale Legii despre statutul deputatului, Regulamentului Parlamentului, Legii privind actele legislative, a Convenţiei Europene pentru Apărarea Drepturilor Omului şi a Libertăţilor Fundamentale, etc.

După ce deputatul Tudor Deliu, care a prezentat pledoaria în faţa magistraţilor, a motivat că a fost încălcat Regulamentul Parlamentului care prevede că ridicarea imunității unui deputat se face cu vot secret, Înalta Curte a declarat neconstituțională această prevedere din Regulamentul Legislativului, stipulând că „votul deputaților trebuie să fie deschis, cu excepția cazurilor stabilite expres în Constituție”.

Curtea Constituţională a respins ca nefondată sesizarea deputaţilor PLDM. După pronunţarea deciziei, deputatul Tudor Deliu a subliniat că, de fapt, CC nu s-a pronunţat la obiectul sesizării, adică la încălcarea procedurilor de ridicare a imunității lui Vlad Filat, ci a declarat neconstituționale unele acte legislative.

Decizia CC este definitivă şi nu poate fi supusă niciunei căi de atac.

Share