Ministrul Educației, la discuții cu Ambasadorul României. Ce au stabilit

Ministrul Educației, la discuții cu Ambasadorul României. Ce au stabilit

Ministrul Educației, Culturii și Cercetării, Monica Babuc, a avut la data de 5 septembrie, curent, o întrevedere cu ambasadorul extraordinar și plenipotențiar al României în Republica Moldova, E.S. Daniel Ioniță, pentru a discuta mai multe aspecte referitoare la stadiul actual al cooperării bilaterale și perspectivele realizării unor noi  proiecte comune, potrivit unui comunicat de presă.

Ministrul Monica Babuc a apreciat înalt colaborarea fructuoasă cu Ambasada României la Chișinău și a mulțumit Guvernului României pentru tot suportul acordat la dezvoltarea unor domenii prioritare precum cultura și educația, afirmând că va conta în continuare pe sprijinul României la implementarea proiectelor în domeniile, mandatul cărora a fost preluat de Ministerul Educației, Culturii și Cercetării. Oficialul a vorbit despre perspectiva creării în comun a muzeului populației evreiești din Republica Moldova și extinderea reciprocă a evenimentelor culturale de anvergură cum ar fi Festivalul Internațional de Operă și Balet “Maria Bieșu”, Festivalul Internațional de Muzică “Mărțișor” – la București, și Festivalul “George Enescu” – la Chișinău.

La rândul său, E.S. Daniel Ioniță și-a exprimat încrederea în continuarea acțiunilor comune, asigurând de disponibilitatea României la realizarea proiectelor ce vizează  aprofundarea relațiilor de cooperare bilaterală. Demnitarul a asigurat de susținerea plenară în organizarea edițiilor viitoare ale Salonului de Carte Bookfest și a Reuniunii Teatrelor Naționale – evenimente de un interes sporit din partea publicului.

În cadrul discuțiilor oficialii au făcut un schimb de opinii privind funcționarea sistemelor de învățământ superior și de cercetare din Republica Moldova și România și au abordat subiectul referitor la implementarea proiectelor de studiere a limbii române de către etniile prezente pe teritoriul Republicii Moldova.

Mihaela Rotari

Share