Candu: Șeful statului abuzează de unele instrumente care îi sunt oferite prin lege

Președintele Parlamentului, Andrian Candu, afirmă că șeful statului abuzează de unele instrumente care îi sunt oferite prin lege.

În cadrul unor declarații de presă, Andrian Candu a declarat că șeful statului „înțelege greșit noțiunea de comandant suprem al armatei”. „La următoare ședință a CSS voi insista ca pe ordinea de zi a acelei ședințe să fie și subiectul ce ține de abuzurile pe care le are Președintele în domeniul respectiv –  exercițiile militare și pagubele care sunt aduse pentru securitatea și armată prin neparticiparea la exerciții militare. Neparticiparea la exerciții militare presupune o scădere a capacităților de apărare a armatei și cel care se face de vină – va trebui să răspundă. La următoarea ședință, cu siguranță, vom invoca acest subiect și îl vom propune pe agenda Consiliului”, a conchis Candu.

Mihaela Rotari

Share