Candu: Parlamentul își propune în timpul cel mai apropiat instituirea unui grup de lucru

Candu: Parlamentul își propune în timpul cel mai apropiat instituirea unui grup de lucru

„Rolul medierii și a dialogului parlamentar în tranziția politică și procesele de pace” – este tema Conferinței organizată de Parlamentul European, împreună cu Crisis Management Initiative (CMI), în deschiderea căreia a fost invitat să vorbească, astăzi, Președintele Parlamentului Andrian Candu, cu ocazia vizitei sale oficiale la Bruxelles.

 În intervenția sa, Andrian Candu a vorbit despre rolul de liant pe care trebuie să și-l asume forurile legislative atât pe plan intern, cât și în diplomația parlamentară. Șeful Legislativului a subliniat importanța dialogului și a comunicării parlamentare în prevenirea conflictelor și asigurarea consensului în societate.  

Referindu-se la experiența Republicii Moldova cu privire la gestionarea conflictelor interne, Speakerul a menționat că țara noastră poate fi considerată un exemplu în cazul autonomiei găgăuze. Andrian Candu a anunțat că Parlamentul își propune în timpul cel mai apropiat instituirea unui grup de lucru, menit să asigure comunicarea permanentă între Legislativul de la Chișinău și Adunarea Populară a Găgăuziei.

 În altă ordine de idei, Președintele Parlamentului consideră lipsa dialogului și a experienței deputaților principalele cauze ale conflictelor din Republica Moldova de la începutul anilor `90. „În cazul regiunii transnistrene Parlamentul nu a utilizat toate oportunitățile pentru prevenirea și, ulterior, soluționarea conflictului transnistrean. Este loc de îmbunătățiri”, a declarat Speakerul.

 Prezentă la eveniment, Bașkanul autonomiei găgăuze, Irina Vlah, a vorbit despre relațiile dintre autonomie și forul legislativ suprem al Republicii Moldova.

 Președintele CMI Martti Ahtisaari, Leaureat al Premiului Nobil pentru Pace, a declarat că construirea păcii este un proces permanent, o muncă de echipă, care nu poate fi rezumată la adoptarea unei rezoluții sau declarații. „O pace sustenabilă nu înseamnă absența violențelor, ci posibilitatea societăților de a se dezvolta și a trăi în bunăstare. Fără suportul parlamentelor nu poate fi construită o pace incluzivă și sustenabilă”, a menționat Martti Ahtisaari.

 Șeful Legislativului se află într-o vizită oficială la Bruxelles. Pe parcursul zilei de astăzi, Andrian Candu se va întâlni cu Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, precum și cu alți oficiali europeni de rang înalt.

1 (1)

Mihaela Rotari

 

Share