Candu: Legea cu privire la Procuratură urmează a fi inclusă pe agenda ședințelor plenare din această săptămână

Candu: Legea cu privire la Procuratură urmează a fi inclusă pe agenda ședințelor plenare din această săptămână

Progresele și restanțele Republicii Moldova în asigurarea principiilor statului de drept şi a respectării drepturilor omului, în conformitate cu angajamentele asumate odată cu aderarea la Consiliul Europei, au fost discutate la Conferința internațională „Aducerea drepturilor omului acasă: angajamente, provocări, educație și cooperare”, anunță serviciul de presă al Legislativului.

Evenimentul este organizat de Consiliul Europei, Institutul Național al Justiției și Ministerul Justiției al Republicii Moldova, cu ocazia marcării a 20 de ani de la aderarea Republicii Moldova la Consiliul Europei.

În deschiderea conferinței Președintele Parlamentului Andrian Candu a adresat un mesaj de salut participanților la eveniment, apreciind parteneriatul cu Consiliul Europei și contribuția importantă a instituției în promovarea reformelor democratice în Republica Moldova, asigurarea principiilor statului de drept și a respectării drepturilor omului.

”Republica Moldova este membru al Consiliului Europei de 20 de ani, o perioadă plină de provocări și, cu regret, mai sunt multe de realizat. Din păcate, Republica Moldova este încă în proces de monitorizare de Consiliul Europei, dar putem vorbi și de unele rezultate. Parlamentul Republicii Moldova depune eforturi pentru ca în țară să fie respectate drepturile omului, dar și pentru ca sistemul să funcționeze pentru a fi respectate drepturile și libertățile fundamentale ale omului”, a declarat Andrian Candu.

Speakerul s-a referit și la expertizele juridice oferite de Consiliul Europei prin intermediul Comisiei de la Veneția pe marginea unor inițiative legislative care au provocat numeroase discuții în Republica Moldova, în special Legea cu privire la Procuratură și modificările la Codul Audiovizualului. În context, Andrian Candu a menționat că Legea cu privire la Procuratură urmează a fi inclusă pe agenda ședințelor plenare din această săptămână, după ce a fost discutată în comisii.

Președintele Parlamentului a apreciat și contribuția Consiliului Europei în crearea unui grup de lucru la nivel parlamentar pentru examinarea statutului special al autonomiei găgăuze, în vederea impulsionării dialogului și ajustării legislației. Potrivit Speakerului, Parlamentul Republicii Moldova are o colaborare durabilă și cu Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei, unde deputații moldoveni sunt președinți de comisii importante.

Conferința internațională „Aducerea drepturilor omului acasă: angajamente, provocări, educație și cooperare” se desfășoară în perioada 4-5 noiembrie 2015. În cadrul acesteia sunt trecute în revistă realizările Republicii Moldova în asigurarea principiilor democraţiei, a statului de drept şi a respectării drepturilor omului, în conformitate cu angajamentele asumate odată cu aderarea la Consiliul Europei și în paralel cu reformarea sectorului de justiţie. 

 La inaugurarea evenimentului au mai participat Diana Scobioală, Director executiv al Institutului Național al Justiției, Vladimir Cebotari, Ministrul Justiției, Jose Luis Herrero, șeful Oficiului Consiliului Europei în Republica Moldova, Philippe Boillat, Director al Directoratului General Drepturile Omului și Statul de Drept de la Consiliul Europei, reprezentanți ai instituțiilor de justiție din Republica Moldova și din diferite țări, societatea civilă.

 385A2997 385A3020 385A3143

Doina Secrieru

Share