Campanie națională dedicată Zilelor Europei – lansată de democrați
Partidul Democrat din Moldova lansează astăzi o nouă campanie naţională, dedicată Zilelor Europei.
Pe parcursul următoarelor două săptămâni, democraţii din toate raioanele ţării organizeză dezbateri şi mese rotunde -pornind de la beneficiile pe care apropierea de Uniunea Europeană le are asupra nivelului de trai, dar şi spectacole şi târguri – pentru promovarea asemănărilor culturale care există.
“Europenii şi moldovenii au multe lucruri în comun”, spun democraţii, în promovarea calendarului de evenimente dedicate Zilelor Europei.
Potrivit acestei agende, în perioada 11-25 mai sunt planificate mai multe acţiuni tematice, la care şi-au anunţat participarea reprezentaţi ai corpului diplomatic acreditat în Republica Moldova, lideri în stat, preşedinţi de raioane şi aleşi locali, artişti autohtoni.
În mai multe raioane vor fi organizate mese rotunde, în care vor fi dezbătute principalele beneficii pe care apropierea Republicii Moldova de Uniunea Europeană le are asupra dezvoltării locale şi creşterii nivelului de trai pentru fiecare familie. De asemenea, mai multe administraţii publice locale, primării şi consilii raionale, au anunţat organizarea unor zile ale uşilor deschise, pentru promovarea unui dialog transparent între aleşii locali democraţi şi cetăţeni.
Iar în raioane precum Cimişlia, Călăraşi, Criuleni, Edineţ, Leova, Orhei, Făleşti, Ungheni vor avea loc spectacole de anvergură, târguri (în cadrul căreia va fi promovat specificul Republicii Moldova în cadrul unei societăţi multiculturale), ateliere de joacă şi creaţie pentru copii, flash-mob-uri, concursuri de fotografii şi chiar o paradă a drapelelor statelor membre ale Uniunii Europene.
Iniţiativa dedicată Zilelor Europei se înscrie într-un efort susţinut, prin care PDM a promovat şi s-a implicat pentruapropierea Republicii Moldova de standardele de viaţă ale statelor europene. De exemplu, în 2013, sub sloganul“Respect pentru oamenii Moldovei”, PDM a colectat peste 420.000 de mesaje, pe care cetăţeni ai Republicii Moldova le-au adresat liderilor celor 28 de state UE. Aceste mesaje au fost transmise de către delegaţia Republicii Moldova pe masa liderilor europeni, reuniţi cu ocazia Summit-ului de la Vilnius, unde a fost marcat un pas important în parcursul european al Republicii Moldova, prin parafarea Acordului de Asociere cu UE.
Mihaela Rotari
“Europenii şi moldovenii au multe lucruri în comun” – zic cei de la PDM-P-k. Sigur-sigur. Au, şi unii şi alţii un nas, doi ochi, două urechi. Coincid chiar şi celelalte organe ale corpului. Şi cum să nu aibă? Dacă PDM-P-K-iştii au lipsit (ŞI) de la lecţia de geografie, pentru ei va fi o mare surriză să afle că moldovenii CHIAR SUNT EUROPENI. Europa,PDM-P-K-iştilor, se întinde de la Atlantic până la munţii Urali, iar Moldova (Republica Moldova) e pe undeva pe la mijloc… Dar chiar aşa, fiind şi ei europeni, există şi diferenţe: în Europa corupţii şi hoţii stau la dubă, iar în Moldova (Republica Moldova) – la guvernare, sau ocupă posturi inexistente de COORDONATORI a ceva, ce, de asemenea, nu există… Guvernanţii din Europa îşi consacră timpul şi energiile pentru a îmbunătăţi viaţa cetăţenilor, aici, în Moldova (Republica Moldova), guvernanţii ung ochii sărmanilor cu pomene de Paşte şi apoi trâmbiţează în toată ţara la toate televiziunile acaparate şi portalurile întreţinute din miliardele furate despre cât de filantropi sunt…
Ştiu, chiar dacă am respectat regulile generale, comentariul nu va fi publicat, deoarece sunteţi unul din portalurile respective…